Semnalul a fost tras de către medicul șef al Secției de Chirurgie, Iulian Preda, în cadrul unei conferințe de presă.
Cunoscutul chirurg activează în Spitalul Județean „Mavromati” de 27 de ani pe una dintre cele mai grele și aglomerate secții.
Iulian Preda a evidențiat că și medicii au nevoie de suport psihologic după unele cazuri grele.
Ori acest lucru nu se întâmplă.
Iulian Preda, medic șef Secția de Chirurgie.
„Eu stau de peste 27 de ani și mai am doi colegi care sunt decani de vârstă peste mine. N-a venit niciodată un psiholog la noi să ne întrebe dacă suferim, dacă ne doare peisajul, dacă avem insomnii.”
Medicul botoșănean a mai atras atenția că se încalcă Codul Muncii în unitățile sanitare.
Iulian Preda, medic șef Secția de Chirurgie.
„Dacă vreți să vorbim după neuroștiințe, o gardă blestemată ar trebui să ne asigure trei săptămâni de recuperare. Asta înseamnă fără gărzi sau dimensiuni minime. Tot suntem noi semnatari ai Consiliului Europei, țin să vă anunț că la noi se încalcă Codul Muncii. Eu dacă sunt de gardă azi, intru la 8:00, predau garda mâine la 8 și de la 8 la 14:00 continui să lucrez ca și când aș fi venit de acasă.”
Secția de Chirurgie are 70 de paturi și este plină ochi, fiind nevoie de surplus de paturi. Miercuri dimineață erau internați pe această secție 73 de pacienți. Spitalul Județean are psihologi puțini și deservesc alte secții, în special Oncologia.