CUM va fi vremea în următoarele două săptămâni în regiunea Moldovei

Meteorologii au anunțat cum va fi vremea pentru fiecare regiune a țării, în perioada 9-22 mai. 

 

Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor, scrie Mediafax.

În regiunea Moldovei, până pe 13 mai valorile termice vor creşte uşor de la o zi la alta. Temperaturile maxime, având o valoare medie de 17 grade la începutul intervalului de prognoză, vor atinge 24 de grade, în timp ce temperaturile minime vor atinge o medie de 13 grade, pornind de la 8 grade în prima noapte.  După această dată, vremea se va răci treptat, iar pe 17 – 18 mai vor fi medii diurne de 18...19 grade şi nocturne de 8...9 grade. O nouă încălzire, ce va avea loc spre finalul celei de a doua săptămâni de prognoză, va readuce regimul termic la normal şi se vor înregistra aproximativ 22 de grade ziua şi 12...13 grade noaptea.

În privinţa regimului pluviometric, aproape zilnic, temporar şi local vor fi ploi, mai însemnate cantitativ în intervalul 12 – 17 mai, când acestea se vor semnala pe arii extinse.
CITEȘTE: VREMEA la final de săptămână: Soarele zâmbește timid la Botoșani