Cum sunt notați elevii care participă online la cursuri, OBLIGAȚIILE profesorilor

Regulile oficiale pentru desfășurarea online a cursurilor școlare au intrat în vigoare recent, acestea stabilind, printre altele, cum sunt notați elevi, atunci când orele se țin la distanță.

 

Prevederile referitoare la acest aspect, însă, sunt foarte scurte. În esență, ele stabilesc că notarea/acordarea de calificative se face utilizându-se aceleași tehnici de evaluare ca cele folosite, în mod obișnuit, în timpul activității didactice.

 

„În cadrul activităților de predare-învățare-evaluare prin intermediul tehnologiei și al internetului, progresul educațional al elevilor poate fi evaluat de cadrele didactice, prin acordarea de note/calificative, în conformitate cu legislația în vigoare, utilizând instrumente specifice de evaluare”, prevede Ordinul Ministerului Educației nr. 5545/2020 (care se aplică din 11 septembrie).

 

 

Obligațiile profesorilor

 

În același timp, Ordinul prevede, de exemplu, că profesorii au obligația de a elabora „instrumente de evaluare aplicabile prin intermediul tehnologiei și al internetului, pentru înregistrarea progresului preșcolarilor/elevilor”.

 

Astfel, cadrele didactice sunt obligate să adapteze metoda de evaluare la specificul situației.

 

Mai mult, imediat după prevederea de mai sus este precizat că orice program de evaluare trebuie să țină cont de limitele de efort ale elevilor, urmând a nu îi supraîncărca pe aceștia cu sarcini de lucru.

 

 

Cerințe pentru părinți

 

Teoretic, Ordinul încearcă și să creeze cadrul în care părinții să fie implicați în stabilirea modalității de evaluare a elevilor, prin oferirea de feedback profesorilor, cu privire la modalitățile de evaluare stabilite.

 

Nu este precizat, clar, însă, în ce măsura feedback-ul va fi valorificat de către profesor (deși unitatea de învățământ are obligația valorificării feedback-ului primit, cu privire la desfășurarea online a activității și, rezonabil, acest lucru ar putea fi interpretat ca incluzând și feedback-ul părinților, precizat mai sus).

 

Ordinul nr. 5545/2020, scrie Avocatnet.ro, conține și alte reguli cu privire la desfășurarea activității de învățământ, online. Ținând cont că procesul este unul complet nou, nu ar fi de mirare ca, în cazul prelungirii activității de învățământ în mediul virtual, regulile aplicabile să se schimbe, mai ales după ce va exista deja un anumit nivel de experiență cu această modalitate de predare și evaluare.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store