CUM și-a tunat un tânăr mașina și a trecut granița cu ea!

În urma unei acţiuni desfăşurate pe linia prevenirii şi combaterii traficului ilicit cu ţigări, poliţiştii de frontieră au depistat doi cetăţeni moldoveni, care transportau, ascunse în componentele autoturismului şi pe corp, 10.120 ţigarete de contrabandă, cu timbru de acciză Republica Moldova.

 

În data de 6 septembrie, pe timpul desfăşurării unei acţiuni specifice pe linia prevenirii şi combaterii traficului ilicit cu ţigări, poliţiştii de frontieră au oprit în trafic, în localitatea Ştefăneşti, un autoturism marca Suzuki, înmatriculat în R. Moldova, condus de cetăţeanul din R. Moldova, Vasile G., în vârstă de 23 de ani, care era însoţit de mama sa, Galina G., în vârstă de 43 de ani.

Având la bază unele informaţii deţinute, poliţiştii de frontieră au condus autoturismul la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Româneşti  - I.T.P.F. Iaşi în vederea efectuării unu control amănunţit. La controlul efectuat de către poliţiştii de frontieră, au fost descoperite ascunse în diferite locaşuri ale autoturismului – bord, roata de rezervă, pod pedalier, scaune – precum şi pe corpul femeii 10.120 ţigarete, diferite mărci, cu timbru de acciză R. Moldova.  

”Poliţiştii de frontieră au întocmit pe numele persoanelor în cauză lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, iar ţigările, în valoare de 4.528 lei, şi autoturismul, în valoare de 13.300 lei, au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.”, se arată menționat în comunicatul de presă.

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:45233:Au vrut să se îmbogățească, dar au ”uitat” marfa într-un portbagaj: Prin ce-au trecut doi băieți ]]