CUM se schimbă ”Prima Casă”: Finanțele și BNR vor să introducă o condiționare de venit

Ministerul Finanțelor și Banca Națională a României analizează oportunitatea introducerii unor criterii legate de venituri pentru cei care vor beneficia pe viitor de programul "Prima Casă", însă acest lucru nu se va aplica începând de anul viitor, a declarat, vineri, Ștefan Nanu, directorul general al Trezoreriei Statului, prezent la o dezbatere pe teme imobiliare.

 

El a fost întrebat de jurnaliști dacă există intenția ca programul "Prima Casă" să fie limitat doar pentru populația cu venituri până la cele medii.

"Programul Prima Casă a ajuns să domine piața ipotecară, însă nu este atributul statului să domine o piață care altfel are cerere și ofertă semnificativă, deci ar trebui să funcționeze fără intervenția statului. Sunt idei și sunt anumite lucruri care se analizează. Și în cadrul Ministerului de Finanțe au fost discuții, și într-un grup de lucru împreună cu colegii de la Banca Națională, ne uităm la anumiți indicatori și o să vedem dacă lucrurile vor duce la modificarea designului programului", a precizat Nanu.

El a amintit că o primă modificare a programului a fost făcută anul acesta, când a fost introdusă o garantare cu 50% pentru achiziția unei locuințe noi, iar, pentru celelalte, garanția a fost decisă la 40%.

"Măsura unei targetări sociale ar face ca, practic, în plafoane chiar mai mici decât cele actuale, să putem acorda garanții și să facilităm accesul la creditele ipotecare targetat pentru anumite segmente sociale, bineînțeles, luând în calcul și riscurile care provin", a susținut șeful Trezoreriei.

Întrebat dacă programul va conține aceste limite sociale chiar de anul viitor, el a răspuns că nu mai este timp pentru o astfel de modificare, pentru care este nevoie de mai multe analize.

"Noi deocamdată nu avem nicio modificare și deja trebuie să elaborăm plafonul pentru anul viitor. Aceasta este o chestiune care trebuie discutată și necesită modificarea legii privind programul Prima Casă, deci probabil va trebui să mai facem niște analize înainte de a decide ceva", a mai spus Nanu.

Potrivit acestuia, băncile vor primi diferențiat banii pentru "Prima Casă", în funcție de anumite criterii, în principal fiind luate în calcul produsele similare pe care le au și rata cât mai mică de default.

"Strategia pe termen mediu privind implementarea Prima Casă, elaborată anul trecut, se referă la o evaluare a finanțatorilor programului care să vină în spiritul obiectivului acestei strategii, aceea de diminuare graduală a rolului statului pe piața ipotecară. În acest sens, în mecanismul de evaluare, lucru discutat și cu băncile de mai multe ori, la Ministerul Finanțelor, este un punctaj pe baza căruia noi să le evaluăm, două dintre aspectele importante fiind: de a încuraja băncile să acorde produse în afara Primei Case, deci fără a beneficia de garanții de stat, iar al doilea este legat de rata de default. Acestea sunt criteriile principale", a arătat reprezentantul Trezoreriei.

Potrivit strategiei menționate, anul acesta programul Prima Casă are un plafon de 2,5 miliarde de lei, față de 2,94 miliarde de lei în 2016. Anul viitor, suma va scădea la 2 miliarde de lei, nivel care se va menține și în perioada 2019-2020. În anul 2021, programul va avea alocată suma de 1,5 miliarde de lei. (Sursa: Ziare)

download from google play download from apple store