Culmea înzăpezirilor: Parazăpezile s-au pus invers şi s-au blocat drumurile

 

Una dintre nedumeririle generale intervenite la sfârşitul săptămânii trecute la Botoşani o reprezintă eficienţa parazăpezilor montate de Secţia Drumuri Naţionale (SDN). Pentru prima dată în ultimele două decenii SDN Botoşani a derulat o campanie masivă de amplasat parazăpezi de-a lungul căilor rutiere.
parazapezi botosani

Parazăpezile s-au pus pe nord şi a viscolit din sud

S-au pus în jur de 18 kilometri, în zonele sensibile, precum drumurile Botoşani – Săveni şi Dorohoi – Darabani. Parazăpezile sunt din plastic şi se pretează mai puţin la furat, dar totuşi au fost sustrase o parte pentru stâlpii de susţinere. Rezultatul a fost însă practic nul fiindcă, asemenea anilor precedenţi şi în această iarnă căile rutiere respective au fost primele care s-au blocat. Potrivit prefectului, care este şi preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, totul ar fi plecat de la direcţia din care a bătut vântul în week-end. De exemplu, pe direcţia Botoşani – Săveni, majoritatea parazăpezilor s-au plantat pe partea stângă.
„Ei, şi viscolul acesta de acum a fost tot din sud, a bătut de partea cealaltă. Şi-au făcut efectul la primul viscol, dar la al doilea nu şi-a mai făcut efectul. Ele au fost puse inspirat, dar pentru primul viscol, la al doilea…”, ne-a declarat prefectul Costică Macaleţi.
În opinia acestuia, pentru a se preveni pe viitor astfel de lucruri, în zonele predispuse la înzăpeziri este necesară montarea de parazăpezi pe ambele laturi ale şoselelor.

Perdeaua de coceni s-a dovedit mai eficientă

Pe de altă parte, pe acelaşi drum Botoşani – Săveni şi-a dovedit eficienţa perdeaua naturală, în sensul că în zonele unde oamenii nu şi-au strâns cocenii de porumb, drumul nu s-a înzăpezit.
„Asta apropos de perdele. S-au făcut comentarii în fel şi chip că îşi face efectul perdeaua de protecţie peste 25 de ani. Nu este adevărat! Perdeaua de protecţia în doi-trei ani îşi face efectul, dacă a crescut peste 70 de cm deja îşi face efectul”, a mai spus primul reprezentant al Guvernului în Botoşani.
Aceasta şi pentru că, potrivit prefectului Costică Macaleţi, majoritatea curenţilor sunt de joasă înălţime, maxim 1-1,5 metri. (S.B.)
[[galerie-foto]]
VEZI ŞI:
Aventură pe un drum oficial închis – VIDEO & GALERIE FOTO cum (nu) se circulă
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
Panouri parazăpezi pe drumurile naţionale din judeţ