Culisele marii trădări de la municipiu: cum s-au pierdut pe rând toate posturile ex-vicelui & cum a ajuns noul vice să nu mai vină la ședință nici în timpul programului de lucru

Modul lamentabil în care social-democrații botoșăneni au pierdut posibilitatea de a-și impune propria conducere la SC Eltrans SA survine unei serii de evenimente care au făcut ca, mai devreme sau mai târziu, o asemenea ruptură să devină inevitabilă la nivel municipal.

 

Dragoste de ochii electoratului


Deși aparent Cosmin Andrei și Marian Murariu au făcut echipă în campania pentru alegerile locale, relațiile dintre cei doi nu erau dintre cele mai cordiale.


Iar diferendele au plecat încă din perioada în care primarul, și nu Consiliul Local, desemna înlocuitorul edilului-șef, iar Cătălin Flutur obișnuia să își delege atribuțiile către Marian Murariu, lucru care nu i-a căzut tocmai bine lui Cosmin Andrei, mai vechi în administrație cu un mandat de viceprimar.


Ulterior, desemnarea lui Andrei candidat la Primăria Botoșani nu l-a încântat pe Murariu, care a considerat că este cel puțin la fel de îndreptățit ca și omologul său să intre în cursa pentru postul de edil-șef.


Mai departe, în cadrul partidului s-a convenit ca la activitățile mai vizibile ale municipalității să fie promovat cu precădere Cosmin Andrei, tocmai în virtutea candidaturii sale, lucru de care Marian Murariu nu ar fi ținut cont chiar întotdeauna.

 

Viceprimar, administrator public, arhitect șef... NIMIC


Anul trecut, acesta a ajuns tocmai pe poziția 6 a PSD Botoșani la Consiliul Local. I s-ar fi făcut promisiunea că, dacă partidul obține numărul necesar de voturi pentru a-și impune doi viceprimari, el este a doua opțiune după Bogdan Buhăianu, lucru care iar nu i-a căzut tocmai bine celui care părăsea acest post.


Social-democrații au obținut 11 mandate din 12, cât aveau nevoie, așa că Marian Murariu a rămas din nou pe din afară.


Cum însă era mai mult decât necesar votul său în Consiliul Local, numele i-a fost vehiculat apoi pentru funcția de administrator public. Cosmin Andrei l-a preferat însă pe Mircea Magdalena, un apropiat al Doinei Federovici, chiar dacă nu îl recomanda mai nimic pentru un post de o asemenea importanță. Și Marian Murariu a rămas din nou pe tușă.


Au apărut însă apoi discuții că ar putea ocupa postul de arhitect-șef, numai că Dan Sandu încă era în activitate. La pensionarea acestuia părțile au realizat însă că Marian Murariu nu ar îndeplini condițiile legale pentru a fi propulsat într-o asemenea funcție.


Astfel s-a ajuns în situația ca, la mai bine de jumătate de an de la alegerile locale, răstimp în care o mulțime de pesediști au fost aranjați în tot felul de posturi, Marian Murariu să nu fie luat în calcul nici măcar pentru un consiliu de administrație.


Condiții în care pe colegii săi probabil că nu ar trebui să îi mai mire faptul că, în ziua și la ora unei ședințe atât de importante, pentru Marian Murariu prioritară a fost participarea la o înmormântare.

 

Liviu e Pro... PNL


În ceea ce îl privește pe Liviu Toma, lipsa acestuia de la ședință nu mai poate constitui o surpriză după ce viceprimarul Pro România a ajuns ca în preziua ședinței CL de săptămâna trecută să se deplaseze la compania condusă de Cătălin Flutur. În jumătatea de an trecută de la alegerile locale, social-democrații de la municipiu s-au văzut puși inclusiv în situația de a renunța la anumite proiecte de pe ordinea de zi tocmai pentru că Liviu Toma le-a transmis că nu le va vota. Conștienți de altfel că nu pot conta pe votul lui, social-democrații au negociat cu USR-iști pentru conducerea SC Eltrans SA, însă tot planul le-a fost dat peste cap de lipsa lui Marian Murariu.

 

Iar Mihaela e anti... Doina


Ceea ce a făcut Liviu Toma, adică să lipsească de la o ședință de CL convocată în timpul programului său de lucru la Primăria Botoșani, este și o consecință a relației glaciale dintre Doina Federovici – PSD și Mihaela Huncă – Pro România. Președintele Consiliului Județean și al PSD Botoșani i-a cerut în repetate rânduri demisia lui Albert Tănasă din fruntea SC Nova Apaserv SA, cu toate că acesta este membru Pro România, partid aliat teoretic cu PSD atât la CJ, cât și la CL. Mai departe, Doina Federovici a negociat bugetul pentru localități și CA-ul interimar de la SC Nova Apaserv SA cu ALDE. Însă dacă ea a avut această posibilitate, la municipiu Cosmin Andrei nu a putut să o facă pentru simplul motiv că ALDE nu a intrat în CL.

 

Repriza a doua


Fără îndoială, ceea ce s-a întâmplat marți la ședința de îndată a CL nu va rămâne fără consecințe, pesediștii oferind numeroase exemple de-a lungul timpului când i-au exclus în mare viteză pe consilierii care nu s-au supus ordinelor partidului. Iar planurile răzbunătoare l-ar putea include și pe Liviu Toma, după ce social-democrații au avut o confirmare cât se poate de clară că acesta mai mult îi încurcă decât îi ajută. Problema lor este că un viceprimar este desemnat cu majoritatea simplă, dar poate fi înlocuit cu două treimi din voturi, ceea ce înseamnă că fără sprijinul liberalilor, pesediștii nu îl pot schimba, astfel încât misiunea de a aduna voturi inclusiv de la peneliști în condițiile în care nu le pot colecta nici pe ale lor, pare una extrem de dificilă pentru social-democrați.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

 

download from google play download from apple store