Cuceriți de iarnă! A doua ninsoare a iernii a prins orașul cu munți de zăpadă, de la ninsoarea din urmă cu o lună – GALERIE FOTO

Pe 8 ianuarie Botoșaniul s-a confruntat cu prima ninsoare serioasă din această iarnă. Precipitațiile căzute atunci, combinate cu viscolul puternic și intervenția utilajelor de la SC Urban Serv SA, au dus la formarea în anumite zone din oraș a unor grămezi impresionante de zăpadă.

 

O lună a fost prea puțin pentru degajarea orașului de zăpadă

Pe 8 februarie Botoșaniul a avut parte de a doua ninsoare de proporții și cu toate că pare greu de crezut, în anumite părți ale municipiului reședință această a doua serie de precipitații n-a făcut altceva decât să mărească munții de zăpadă și gheață formați în urmă cu o lună. Și aceasta pentru că timp de 30 de zile autoritățile locale nu au reușit să degajeze respectivele zone.
Iar cel mai bun exemplu ar putea fi sensul giratoriu de la intersecția dintre strada Pacea și bulevardul George Enescu. Acesta este ocupat de un munte de zăpadă din care abia se mai zărește indicatorul și care afectează serios vizibilitatea conducătorilor auto.
Edilii nu neagă situația.


”Cei de la Urban Serv au un buget alocat pentru întreaga activitate de deszăpezire, am cărat zăpada doar de la trecerile de pietoni, o să analizăn și această variantă. Sunt două-trei situații, inclusiv la patinoar. O să discut cu dl Drelciuc, avem un impediment că este înghețată zăpada și este foarte greu de dislocat, dar într-adevăr, ceea ce spuneți se confirmă și este oportun să o mutăm”,


Cosmin Andrei, viceprimar Botoșani.  


Spațiul cândva verde de pe Calea Națională, din apropierea bazarului, este la rândul său ocupat de grămezi masive de zăpadă. Același lucru este valabil și pentru zona de lângă Școala 11. ”Depozite” de zăpadă și gheață se regăsesc și pe trotuarele din zona industrială.

În căutarea unui loc de depozitat zăpada

Șefii de la Primăria Botoșani și SC Urban Serv SA, societatea care se ocupă și de activitatea de iarnă, se confruntă însă cu o problemă: chiar dacă ar ridica zăpadă, nu prea au unde să o ducă, varianta șoselei vechi de la Pacea fiind respinsă.


”Avem o problemă cu depozitarea acestei zăpezi, am primit o adresă de la Sistemul de Gospodărire a Apelor, care ne transmite un aviz nefavorabil pentru Pacea Ocolitor din cauza substanțelor care pot fi în zăpada depozitată și care se pot infiltra și ajunge în pârâul Dresleuca. Ei ne impun găsirea altui amplasament pentru depozitarea zăpezii, pentru a respecta condițiile de mediu”,


Cosmin Andrei, viceprimar Botoșani.


Una dintre variantele aflate în discuție este aceea de a se depozita gheața și zăpadă din oraș la Lebăda, în apropierea locului unde se construiește un nou cartier ANL.