Tânărul de 25 de ani a sfidat pur și simplu legea, astfel că magistrații s-au văzut nevoiți să ia măsuri dure.
Spre finalul săptămânii trecute, instanța de judecată a dispus înlocuirea măsurii controlului judiciar cu arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, în cazul unui tânăr de 25 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de furt în scop de folosință.
În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, la data de 17 septembrie 2019, a sustras un autoturism din municipiul Botoșani, pe care ulterior, l-a condus până în localitatea Dobârceni, unde l-a abandonat.
Din verificările efectuate de către polițiștii din cadrul Biroului de Supravegheri Judiciare s-a stabilit faptul că tânărul a încălcat cu rea-credință obligațiile impuse de măsura controlului judiciar, motiv pentru care a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani.
Acesta a fost reținut și ulterior introdus în arestul IPJ Botoșani.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: