Cu mască și fără mască: Șeful județului, prima reacție din izolare

Președintele Consiliului Județean este autoizolat la domiciliu după ce luni s-a întâlnit cu colonelul Cristian Amarandei, inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), depistat miercuri cu Covid-19.

 

El avea mască, eu nu

 

Costică Macaleți a explicat reporterului Botoșăneanul că l-a primit pe comandatul ISU Botoșani în cabinetul său întrucât trebuia să semneze o serie de documente de la Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU).


Direcția de Sănătate Publică (DSP) i-a cerut să nu iasă din casă o perioadă, fiind posibil să îi facă testul pentru coronavirus la o săptămână de la contactul cu Cristian Amarandei, adică pe 11 mai.


”A primit niște acte de la CJSU. El avea mască, eu nu. Acum vom vedea ce se va întâmpla”,


Costică Macaleți, președinte CJ Botoșani.

 

Toma e un fel de președinte

 

Acesta și-a delegat atribuțiile lui Liviu Toma, explicând că lui îi venea rândul, obiceiul său de la debutul mandatului fiind de a alterna cedarea sarcinilor între cei doi vicepreședinți.


”Mă simt foarte bine, sper ca după testare, când o să decidă DSP-ul, să pot merge la serviciu”,


Costică Macaleți, președinte CJ Botoșani.


Deocamdată însă nu este sigur că va fi supus unei testări, decizia urmând să fie luată în funcție de evoluția stării de sănătate.


I s-a comunicat însă că momentul cel mai important, în care ar urma să aibă simptome dacă a contactat boala, va interveni la șapte zile de la întâlnirea cu șeful ISU.


În ceea ce îi privește pe consilierii de la cabinetul șefului CJ, pentru a elimina orice potențial pericol, Andrei Axinte și Mihnea Ateșoae au decis să își ia câteva zile de concediu, chiar dacă DSP nu le-a cerut să intre în izolare.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store