Cu inima în două: fraţii Bordeanu adversari pe Municipal sub ochii mamei – GALERIE FOTO

Meciul FC Botoşani – CFR Cluj din prima etapă a Ligii 1 nu este una specială doar pentru antrenorii principali ai celor două combatante, care debutează pe banca tehnică a acestora, ci şi pentru ajutoarele lor.

 

Alin Bordeanu şi Valeriu Bordeanu fac parte din staff-urile celor două formaţii, primul ca antrenor de portari, iar celălalt ca antrenor secund.

Fraţii Bordeanu au fost printre primii intraţi pe gazonul Stadionului Municipal, Alin coordonând încălzirea goalkeeperilor, iar Vali fotbaliştii de câmp ai ardelenilor.

Cei doi şi-au pregătit jucătorii fiecare în câte o jumătate de teren, roş-alb-albastrul la peluza Marian Crudu, iar CFR-istul la peluza care poartă numele tatălui lor, nimeni altul decât Ion Bordeanu, portarul de legendă al CS Botoşani din anii ’80, care veghează din ceruri asupra carierei celor doi.

Din tribune, cu inima ruptă în două, urmăreşte meciul mama lor, Olga.

 

download from google play download from apple store