Cu cât se vor majora salariile polițiștilor în 2022: Luăm cu o mână și dăm cu cealaltă

”Suntem foarte atenți să nu cumva să fim victimele unui joc politic cu aceste amendamente depuse în ultima zi”.

 

Președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI, Vasile Zelca, spune că salariile angajaților din familia ocupațională Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională ar fi trebuit să se majoreze în acest an cu circa 1.000 de lei, conform Legii salarizării nr. 153/2017.

 

Însă, din cauza condițiilor economice actuale, salariile ar urma să crească, în medie, cu 250 de lei. Pentru această creștere însă, în Parlament se află acum în dezbatere o nouă modificare legislativă.

 

Dezbaterea amendamentelor la Pl-x nr. 52/2022 privind adoptarea OUG nr. 130/2021 – prin care a fost stopată, pentru a doua oară, aplicarea grilelor de salarizare prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 a fost amânată în această săptămână, după ce au mai fost depuse amendamente de către unele ministere/instituții, informează sindicaliștii.

 

Creșterea salariilor 250-300 de lei nu este suficientă, după cum a declarat pentru Bugetul.ro Vasile Zelca. Mai ales că din luna iunie se va renunța la plata indemnizației de echipament: 253 de lei de polițist.

 

„Luăm cu o mână și dăm cu cealaltă”, a precizat Vasile Zelca, recunoscând, pe de altă parte, că „măcar vom acoperi inflația, în parte”.

 

Calculele pe care le-a făcut președintele SNPPC:

 

„Este o majorare de 1/4 din cât trebuia să luăm. Media netului încasat este undeva la 250 de lei. Nu acoperă nici măcar inflația din ultimii doi ani. Undeva la 1.000 de lei ar fi trebuit să crească (salariile – n.r.). Amendamentul este format din două puncte. 1/4 înseamnă undeva la media de 170 de lei și mai este un aliniat doi care spune să se actualizeze baza de calcul a salariului gradului funcției îndeplinite – salariul de grad. Noi avem pe Legea 153 un salariu de grad care este calculat prin raportare la salariul minim pe economie. În prezent, acel salariu de grad este raportat la salariul minim pe economie din 2018. Trebuie actualizat cu salariul minim din 2022. Diferența va fi undeva la 80 de lei de polițist, în medie. 170+80=250”.

”Vor fi polițiști care vor încasa doar 200 de lei net, vor fi polițiști cu funcții mai mari care vor încasa și 300-350 de lei net. Dar, din ce calcule am făcut noi, media este undeva la 250-300 de lei. La rândul ei, această creștere va produce o creștere pe sporuri, dar vine undeva la 50 de lei în plus la salariu pe lună. Dar depinde dacă lucrezi în anumite condiții să primești acele sporuri”.

”Cei din Comisia Buget-Finanțe ne-au asigurat că vor trece acest amendament, că au Ok-ul Coaliției. Acum așteptăm să se concretizeze, pentru că mai sunt două praguri: Comisia de Muncă, după care va veni votul în plenul Camerei Deputaților. Din ce am înțeles, Coaliția de guvernare și-a dat Ok-ul ca acest amendament să treacă. Este nemulțumitor pentru noi, dar este un pas înainte. Măcar vom acoperi inflația în parte și mai echilibrăm un pic, mai ales că știți că din iunie se va renunța la plata indemnizației de echipament: 253 de lei de polițist. Adică luăm cu o mână și dăm cu cealaltă.

 

Suntem foarte atenți să nu cumva să fim victimele unui joc politic cu aceste amendamente depuse în ultima zi. Ei au prelungit acum cu două-trei săptămâni procedura”, a declarat, pentru Bugetul.ro, Zelca.