Dacă la FC Botoșani și-a permis să facă aproape orice i-a trecut prin cap, în schimb prin alte părți se pare că Marius Croitoru este pus la punct. Devenise o obișnuință ca întreaga-i familie, de la copii și nevastă la părinți, să se afle în spațiul destinat doar jucătorilor și interzis altor persoane, tactică pe care mijlocașul a vrut să o aplice și la Timișoara. Nu i-a mers ca la Botoșani.
Potrivit prosport.ro, scene şocante au avut loc la Timişoara înaintea confruntării dintre ACS Poli şi Steaua. Marius Croitoru, venit recent la gruparea de pe malurile Begăi de la Botoşani, nu a fost inclus în lot pentru partida cu roş-albaştrii şi a vrut să urmărească meciul din tribune. Jandarmii au vrut să-l legitimeze la intrarea pe stadion, dar jucătorul nu avea legitimaţia la el.
A urmat un adevărat scandal, fotbalistul Timişoarei jignindu-i pe oamenii de ordine: "Ce, mă, nu mă cunoşti? Bulangiule", ar fi fost replica pe care Croitoru i-a "servit-o" unui jandarm. Croitorul a fost imobilizat de patru jandarmi, sub privirile îngrozite ale soţiei, şi a fost amendat pentru încălcarea legii numărul 61.
"Am avut un conflict cu jandarmii la intrarea pe stadion, eram cu fata mea, am venit cu ea la stadion. E regretabil că a fost fata mea de faţă. Sunt nevinovat, îi voi da în judecată. M-au legitimat, au făcut exces de forţă, dar nu ştiu ce s-a întâmplat apoi, daca mi-au dat amenda sau nu că am plecat. Justiţia va hotărî cine e de vină. Copilul s-a speriat, a fost ceva urât, nu puteam să mă duc cu fetiţa mea să fac aşa ceva, să îi înjur eu, ei m-au înjurat pe mine. Ei au folosit forţa. M-a împins când vorbeam la telefon, atunci i-am zis că de ce mă împingi. În fine, e păcat ca fetiţa mea a asistat la acest episod", a declarat Croitoru pentru sport.ro după ce spiritele s-au mai calmat.
Croitoru nu se afla singur la stadion, ci alaturi de familia sa. Sotia a privit scandalizata ceea ce se intampla, in timp ce copiii sai plangeau in fata portii de acces pe stadion. "Spune, ma, sunt eu sau nu sunt eu?", a reactionat Croitoru in timp ce era rugat sa se legitimeze. "Mai ai alt prenume?", l-a intrebat unul dintre jandarmi. "Da, mai am unul. Marian"
Dupa ce a fost lasat sa plece, Croitoru s-a luat de unul dintre jandarmi: "Bai, smardoiule! Iti place, ma, cum plange fata mea din cauza ta? GARCEA!", a strigat Croitoru la unul dintre jandarmi.
[[galerie-foto]]