Cristian Roman alături şi de studenţi, de ziua lor

 

Organizaţia de Tineret şi Studenţi a Partidului Forţa Civică Botoşani, membră a Alianţei România Dreaptă îşi arată într-un comunicat respectul pentru data de 17 noiembrie, declarată oficial Ziua Internaţională a Studenţilor. Aceasta este sărbătorită din 1939, când în urma evenimentelor declanşate de studenţi la Praga, zece dintre ei şi-au pierdut viaţa, iar peste 1.000 au fost trimişi în lagăre de concentrare.
Cristian Roman de Ziua Studentilor
„În semn de recunoştinţă pentru spiritul acestor tineri şi pentru mişcările studenţeşti din acea vreme, astăzi încurajăm studenţii şi tinerii să fie parte a democraţiei româneşti” a precizat Cristian Roman, copreşedintele ARD Botoşani. În acelaşi timp, liderul organizaţiei de profil de la Forţa Civică susţine că încurajează în cadrul asociaţiei studenţeşti pe care o conduce la Iaşi, dar şi în cadrul OTS-FC, ca studenţii şi tinerii sa-şi asume iniţiative. „Să participe la proiecte şi să rămână mereu parte a culturii, a responsabilităţii faţă de comunitate, dincolo de rolul lor de viitori specialişti în diferitele domenii pe care le studiază”, a declarat Viorel  Huţanu (foto stânga), preşedintele Organizaţiei de Tineret şi Studenţi a Partidului Forţa Civică Botoşani.
CITEŞTE ŞI:
 Roman alături de copiii nevăzători de ziua lor