Criminalul de la Vânători și-a ucis fetița fiindcă nu putea asculta muzică la maxim, după care s-a culcat lângă dânsa

Detalii îngrozitoare ies la iveală în cazul crimei de la Botoşani.

 

Bărbatul care şi-a ucis fetiţa de numai 5 ani a dormit lângă copilul în agonie. Şi-a ucis propria fiică, fiindcă nu a fost lăsat de soţie, beat fiind, să asculte muzică la maxim în toiul nopţii.

 

Bărbatul de 34 de ani, din satul Vânători, judeţul Botoşani şi-a omorât, după ce a venit beat acasă, propriul copil, în vârstă de numai 5 ani. Şi asta după ce a încercat să-şi înjunghie soţia. Bărbatul a fost reţinut şi plasat în arest preventiv.  

 

Şi-a omorât copilul fiindcă nu putea să asculte muzică la maxim  

 

Abominabila faptă a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică. Bărbatul din Vânători a muncit cu ziua prin sat, apoi s-ar fi dus la băut. Ar fi consumat băuturi alcoolice, ore în şir. După aceea s-a dus acasă beat. În aburii alcoolului, bărbatul a avut chef de distracţie, deşi ora era înaintată iar fetiţa acestuia, de numai 5 ani, dormea. Săteanul a dat muzică populară la maxim. Soţia acestuia i-a cerut să dea muzica mai încet fiindcă trezeşte copilul. Fiindcă şi-a permis să-l deranjeze, femeia era să-şi piardă viaţa.

 

Bărbatul a mers după un cuţit şi a vrut să-şi înjunghie nevasta. Alertată de strigătele disperate ale femeii, mama bărbatului, care locuieşte în aceeaşi gospodărie cu fiul său, a alergat să-şi scoată nora din mâinile săteanului beat şi agresiv. A reuşit să o scape şi cele două femei au fugit în curte. Nimeni nu-şi imagina ce avea să urmeze.  

 

A dormit lângă copilul în agonie  

 

Înfuriat, săteanul s-a dus şi a înfipt cuţitul chiar în gâtul propriului copil. Micuţa de numai 5 ani, dormea liniştită în pat, când a fost lovită cu sânge rece. După ce şi-a înjunghiat mortal propriul copiul, săteanul s-a întins şi a adormit în pat alături de fiica sa în agonie.

 

Grozăvia a fost descoperită de soţia bărbatului dar şi de soacra sa. Propriu-zis au găsit fetiţa într-o baltă de sânge. Au sunat la 112. Medicii nu au mai putut cum să o ajute pe fetiţa şi au declarat că rănile erau incompatibile cu viaţa. Ucigaşul a fost însă ridicat de poliţişti şi dus în arest. Judecătorii Tribunalului Botoşani au admis propunerea procurorilor de arestare preventivă, iar bărbatul va sta 30 de zile în spatele gratiilor. Acesta este acuzat de omor. (Sursa: Adevărul) 

download from google play download from apple store