Crimă ȘOCANTĂ: Și-a UCIS amicul de pahar pentru că nu i-a dat restul, după ce i-a cumpărat de băut

Sfârșit teribil pentru un bărbat, după ce a stat la un pahar cu prietenul său.

 

Un bărbat de 57 de ani fost arestat pentru 30 de zile de judecătorii ieşeni după ce a recunoscut în faţa instanţei că a ucis un vecin. 

 

Marin Teleman a fost reţinut pentru o faptă ce a fost comisă pe 29 ianuarie, în comuna Grozeşti.

 

Iniţial, în faţa procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunal, suspectul nu a recunoscut faptele, însă a mărturisit totul atunci când a fost dus în instanţă cu propunere de arestare preventivă. Potrivit referatului de arestare preventivă, Teleman şi cu victima sa, Gheorghe Manea (61 de ani), erau vecini şi adesea se întâlnea şi consumau împreună băuturi alcoolice.

 

Pe 25 ianuarie, cei doi s-au certat după ce Teleman i-a dat 50 de lei lui Manea pentru a cumpăra o sticlă de băutură. Victima a cumpărat alcoolul, însă nu i-a mai restituit restului amicului său. Pe 29 ianuarie, după ce a băut un litru de vin, Teleman şi-a adus aminte de datoria pe care vecinul său o avea la el şi a mers la casa acestuia cu o bărdiţă în mână. Nu a stat prea mult pe gânduri şi l-a lovit puternic, de două ori, cu toporul în cap. Manea a murit pe loc, fiind găsit de un vecin, care i-a anunţat fratele. Poliţiştii l-au identificat rapid şi pe autor, care în prezent se află în arest. (Sursa: Ziarul de Iași)