Duel între Universitatea Craiova și U Craiova 1948 pentru un fost portar din Liga 1.
Oficialii celor de la Ludogorets l-au scos la vânzare pe Plamen Iliev, portarul care a evoluat timp de patru ani în Liga 1, la FC Botoșani și Astra.
Se pare că interesate de portarul bulgar ar fi cele două rivale din Craiova, Universitatea Craiova și U Craiova 1948
”Potrivit presei din Bulgaria, Ludogorets a pus la dispoziția a două cluburi din România serviciile lui Plamen Iliev. Concret, este vorba despre cele două echipe din Craiova. Portarul bulgar este foarte cunoscut în România pentru anii în care a apărat pentru Botoșani și Astra”, se arată în anunțul celor de la Bulgarian Soccer pe Twitter.
Plamen Iliev, în vârstă de 29 de ani, a ajuns la FC Botoșani liber de contract, în vara anului 2015, în urma unui transfer de la Levski Sofia. În 2017, după ce și-a încheiat contractul cu formația moldovenească, a semnat cu Astra Giurgiu unde a rămas până în 2019, când giurgiuvenii l-au vândut celor de la Ludogorets pentru 150 de mii de euro.
Universitatea Craiova are nevoie de un goalkeeper în cazul în care Mirko Pigliacelli, fostul om de bază din poarta oltenilor, va hotărî să plece după ce a fost trecut pe banca de rezerve de Laurențiu Reghecampf, în locul său fiind titularizat David Lazar.
Danilo Caravello, agentul fotbalistului italian, a purtat deja o rundă de negocieri cu oficialii celor de la Pescara, grupare din Serie C, pentru care Pigliacelli a mai jucat în perioada 2015-2018. Mai exact, agentul se pare că a discutat deja cu Daniele Sebastiani, președintele clubului, termenii transferului.
Presa din Italia a dezvăluit detalii de la aceste negocieri și cum se poate realiza tranzacția, arată Digisport.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: