Crăciunul în satele Botoșaniului în sărăcie, abuz de alcool şi blazare: Cică trebuie să te bucuri! Da eu ce motive am?

În multe sate din judeţul Botoşani sărăcia bântuie. Cătunele sunt pline de oameni bătrâni, neputincioşi, bolnavi şi cu pensii de CAP. Cei mai mulţi trăiesc din banii trimişi de copiii sau nepoţii plecaţi în străinătate.

 

Mulţi dintre tinerii rămaşi în sat sunt de multe ori săraci lipiţi pământului, cu familii numeroase, trăind de pe azi pe mâine, din ajutoare sociale sau alocaţii. Pentru toţi aceşti oameni, Crăciunul este o sărbătoare aşteptată dar în acelaşi timp şi un prilej de frustrări.

 

”La câţi bani am în buzunar parcă îmi este ciudă că vine Crăciunul. Cică trebuie să te bucuri! Da eu ce motive am?”, se întreabă Dumitru Steianschi, un sătean de 41 de ani din judeţul Botoşani.

 

Potrivit Adevărul, cei mai mulţi oameni din satele sărace, precum Balta Roşie, Prisacani, Costeşti, Gorbăneşti, Ionăşeni dar şi multe altele aşteaptă Crăciunul cu bucurie. Fiind sărbătoare, nu trebuie să facă nimic şi pe deasupra pot mânca pe săturate, un lux pe care nu şi-l permit în decursul anului.

 

”De Crăciun mâncăm cărniţă, lucruri bune. În restul anului - mămăliguţă cu borş, un cartof prăjit, ceva ouă şi la revedere”, spune tanti Elena, o femeie trecută de 60 de ani din satul Costeşti.

 

Când încep însă pregătirile pentru sărbători lucrurile se complică.

 

”De unde bre şi aia, şi aia? Parcă înnebuneşti numai când te gândeşti. Iei o sticlă de suc, nişte bere, plus ce mai trebuie pentru copt şi gătit, gata jumătate de pensie sau ajutor”, spune moş Nicolae din Prisacani.

 

Baza rămân găinile din curte şi purcelul crescut peste an.

 

”Noroc de ele. Cu porcul şi găinile din ogradă face omul Crăciunul la ţară”, spune nea Costică Prodan din Costeşti.

 

”Câteva răciturele, o fripturică. Noroc de porc şi de găini. După aceea o iei de la capăt. Sărăcie, mamă, sărăcie”, adaugă tanti Elena.

 

Sătenii mai tineri spun că lucrurile s-au înrăutăţit. Aceştia spun că totul s-a scumpit, iar de vină ar fi majorările de pensii şi salarii la bugetari.

 

”Au mărit ei cică pensiile dar preţurile au explodat. Ia vezi ce poţi cumpăra acum cu 100 de lei. Cu 50 de lei nu ai ce face, vii cu plasa goală. Ce să fac un bătrân cu 600 de lei pensie?”, spune o mamă tânără din Costeşti.

 

De aceeaşi părere este şi mama acesteia, venită să-şi ia nepotul de la şcoală.

 

”Începutul şcolii te caliceşte. Trebuie de toate şi tot semestrul. La final de semestru mai trebuie Moş Nicolae, serbare, Moş Crăciun. Îs mari preţurile tare la toate. Au făcut la buget salarii mari şi nouă ne ies ochii acum”, spune săteanca pentru Adevărul.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store