O tragedie de nedescris s-a produs aseară la Piatra Neamț, unde un incendiu izbucnit pe secția ATI a răpit viețile unor pacienți care deja se luptau din greu pentru a supraviețui, iar medicul de gardă se află în stare critică, în încercarea de a-și salva semenii.
O adevărată dramă pentru familiile care și-au pierdut apropiații. În aceste momente atât de cumplite, orice cuvânt de alinare este de prisos. Ne rugăm întru odihna veșnică a sufletelor celor ce au pierit și ne rugăm pentru însănătoșirea celor aflați în stare gravă.
Facem un apel la decență și la respectarea atât a memoriei celor trecuți la cele veșnice cât a durerii familiilor îndoliate. Ne retragem pentru câteva zile din tumultul campaniei electorale în semn de respect față de cei plecați dintre noi și față de familiile aflate în suferință, ceea ce recomandăm și competitorilor noștri. Este o tragedie fără margini de pe urma căreia absolut nimeni nu trebuie să profite, indiferent de vremurile pe care le trăim.
O țară întreagă resimte încă o dată neajunsurile unui sistem care trebuie să salveze vieți. Mai ales acum, când pandemia de coronavirus a cuprins întreaga omenire, fiecare zi este o luptă pentru supraviețuire. Împărțim din nou, din păcate, momente de doliu național, de aceea fac apel la solidaritate și la îndreptarea gândurilor către familiile care și-au pierdut persoanele dragi și către pacienții și cadrele medicale care se zbat pentru viața lor în aceste momente.
(Departamentul de Comunicare al PNL Botoșani, prin președinte Costel Șoptică)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: