Costel Lupașcu merge la ușa primarului, vrea să îl ajute pe Flutur cu niște documente

Deputatul Costel Lupașcu a declarat în cadrul unei conferințe de presă că intenționează să-i facă o vizită primarului Cătălin Flutur.

 

Dorește să îl întrebe ce demersuri a întreprins pentru a atrage fonduri pentru săli de sport din municipiul Botoșani care se prezintă într-o avansată stare de degradare.

 

„Îl rog pe dl primar să ne pună la dispoziție toate demersurile pe care le-au făcut cei din Primăria Botoșani și mă voi duce la dlui cu această rugăminte. Iar dacă nu poate sau întâmpină dificultăți, îl voi ajuta eu să depună acele documente. Chiar vă voi prezenta săptămâna viitoare rezultatul acestui dialog”,

Costel Lupașcu, deputat PSD

 

Intenția de a-l vizita pe primarul liberal a venit după ce, președintele PSD Botoșani, Doina Federovici a prezentat trei noi investiții în județ și anume trei săli de sport la Vlăsinești, Broscăuți și Văculești.

 

Întrebată de ce comunele sunt prioritare la asemenea investiții, în contextul în care populația școlară este mai numeroasă în municipiu unde sunt unități de învățământ fără săli de sport, Doina Federovici a declarat că acest lucru ține de apanajul primarului.

 

În municipiul reședință de județ, la Școala nr. 8 sau la Liceul Pedagogic sau la Grup Școlar Alexandru cel Bun, elevii fac sport printre bănci, în clase.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store