Cosmin Andrei îl trage de mânecă pe prefectul Dan Nechifor

O adresă a fost trimisă în cursul zilei de astăzi către prefectul județului Dan Nechifor, cel care este garantul respectării legii în teritoriu.

 

Este semnată de viceprimarul PSD Cosmin Andrei și este privitoare la Hotărârea adoptată de Consiliul Local în ședința ordinară din această lună, la inițiativa liberalului Marius Oroșanu.

Prin aceasta au fost scoși cei doi viceprimari social democrați din Adunarea Generală a Acționarilor de la societățile subordonate Consiliului Local.

 

”Din punctul meu de vedere acea Hotărâre a fost adoptată nelegal, componența CL modificându-se în sensul că au fost scoși cei doi viceprimari, lucru care contravine art. 57 din Legea administrației publice locale care spune că viceprimarii își păstrează calitatea de consilier local pe toată durata mandatului”
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani

 

Logica acestui demers este faptul că, nimeni nu poate stabili componența plenului municipal în condițiile în care această structură a fost constituită în urma unui vot dat de electorat la alegerile locale.

Ca atare, cei doi viceprimari au în prima fază calitatea de consilieri locali, fiind aleși din rândul consilierilor locali.

 

Ori Marius Oroșanu, în proiectul inițiat a trecut :

 

”Consiliul Local lucrează în următoarea componență”

 

 

”Voi cere revocarea acestei Hotărâri de CL și în același timp voi atrage atenția asupra nelegalității pentru a nu primi aviz de legalitate din partea Instituției Prefectului. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, voi ataca în contencios administrativ HCL adoptată și în paralel am pregătit o serie de hotărâri pentru a tranșa această problemă, a reprezentanților CL în AGA lucru care se va desemna într-o ședință extraordinară pe care o voi convoca în cel mai scurt timp”
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani

 

În aceeași hotărâre s-a stabilit și condiţia de cvorum necesară desfăşurării adunărilor generale a acţionarilor S.C. "Eltrans" SA, S.C. "Locativa" S.A., S.C. "Modern Calor" S.A. şi S.C. "Urban Serv" S.A. Botoşani este asigurată prin prezenţa unui număr de 11 consilieri dintre cei menţionaţi iar condiţia de majoritate de vot necesară adoptării de hotărâri, este de jumătate plus unu din numărul membrilor prezenţi, atât la prima cât şi, după caz, la o a doua convocare.