Cosmin Andrei, candidatură depusă alături de o armată de oameni: Un candidat în funcție cred că este recomandat de faptele saleVIDEO

Social democrații botoșăneni s-au mobilizat vineri după amiază când a fost bifată prima depunere de candidatură pentru funcția de primar al municipiului reședință de județ. 

 

Primarul Cosmin Andrei însoțit de o armată de colegi din PSD în frunte cu Doina Federovici, președintele partidului, parlamentari precum și actuali sau viitori consilieri locali a ajuns la Biroul Electoral de Circumscripție (BEC) nr. 1 Botoșani pentru depunerea candidaturii. 

 

Cosmin Andrei, candidat PSD la Primăria Botoșani.

„Sunt aici alături de colegii mei cărora le mulțumesc pentru încrederea și sprijinul acordat pentru a depune candidaturile pentru a depune candidaturile pentru un nou mandat de primar și pentru Consiliul Local. Sunt alături de o echipă cu care mă mândresc și dacă botoșănenii au apreciat lucrurile pe care le-am făcut în municipiul Botoșani și au făcut acest lucru, m-au apreciat pentru că mi-au transmis prin nenumărate căi”

 

 

 

 

Actualul edil șef le-a mulțumit mai apoi celor două echipe de la PSD și din Primăria Botoșani. 

 

Cosmin Andrei, candidat PSD la Primăria Botoșani.

„Un candidat în funcție cred că este recomandat de faptele sale și aceste fapte reprezintă o garanție pentru ceea ce vreau să le transmit botoșănenilor că voi face în cel de-al doilea mandat. În primul rând, am continuat proiectele pe care le-am moștenit și era firesc să fac acest lucru și unele din ele s-au finalizat, iar celelalte se vor finaliza până la sfârșitul acestui mandat, care este în luna octombrie”

 

Candidatul PSD la Primăria Botoșani a mai ținut să transmită că a fost într-un dialog permanent cu cetățenii și a ținut cont mereu de părerile acestora în legătură cu investițiile din oraș. 

 

Cosmin Andrei, candidat PSD la Primăria Botoșani.

„Îi încurajez pe botoșăneni să susțină în continuare atât candidatul PSD pentru Primăria Botoșani, cât și candidatul PSD pentru președinția Consiliului Județean pentru că am avut rezultate foarte bune alături de parlamentari, alături de colegii mei cărora le mulțumesc”

 

 

PSD își dorește majoritatea politică în plenul municipal pentru a nu mai întâmpina piedici în promovarea proiectelor pentru dezvoltarea orașului. 

Apel care a fost făcut de primarul în funcție către botoșăneni. 

 

Cosmin Andrei, candidat PSD la Primăria Botoșani.

„Plecăm cu gândul să obținem majoritatea în Consiliul Local, vom avea un rezultat mai bun decât la precedentele alegeri, sunt convins de acest lucru. Le-am transmis și celor din echipa mea că acesta este dezideratul cu care plecăm în această campanie electorală”

 

Președintele BEC este judecătorul Adrian Murariu, șeful Secției Penale de la Judecătoria Botoșani. Magistratul a transmis că va analiza dosarele depuse și va transmite un proces verbal privitor la eventuala admitere a candidaturilor. 

PSD a depus în jur de 2.000 de semnături de susținere din partea botoșănenilor, dublu față de necesar.