Cosmin Agache începe să facă bani din beat-box

 

Talentul lui Cosmin Agache, puştiul de 14 ani din Botoşani care s-a remarcat la “Românii au talent” nu a trecut neobservat, chiar dacă nu a câştigat marele premiu. 
Recent, acesta a primit prima ofertă de muncă din viaţa lui, anunţă tabloidul Cancan. În data de 1 iunie, Cosmin va face show în aer liber in faţa a 5.000 de oameni, în cadrul evenimentului "Let's See You Dance", organizat de Andreea Popescu, dansatoarea Deliei. "Numărul lui Cosmin va fi, sper eu, unul extrem de spectaculos. Băiatul se va duela practic în sunete cu un beat-boxer profesionist, iar rezultatul trebuie să fie inedit", a declarat Andreea pentru cotidianul menţionat. Potrivit aceleiaşi surse, onorariul lui Cosmin s-ar ridica la câteva sute de euro, iar singura lui condiţie ar fi fost să-i fie acoperite cheltuielile de transport şi cazare, fiind nevoit să vină de la Botoşani pentru primul său eveniment.