Săptămâna viitoare consilierii județeni vor discuta și un proiect de hotărâre referitor la modificarea Regulamentului de organizare și funcționare al aparatului de specialitate al Consiliului Județean Botoșani.
Principala schimbare vizează corpul de control al președintelui CJ Botoșani, care va deveni ”corp control și guvernanță corporativă”. În consecință, activitatea acestui compartiment va fi completată cu activitățile prevăzute în legea 111/2016 de aprobare a OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.
Mai exact, această structură va funcționa ca un organ de supraveghere a activității societăților comerciale cu capital de stat din subordinea CJ, fiind necesară monitorizarea îndeplinirii criteriilor de performanță de către conducătorii acestor unități. Cum CJ are în subordine o singură societate comercială, Nova Apaserv SA, noile atribuții se vor aplica practic doar pentru această firmă.
Prin completarea în acest mod a corpului de control CJ pune practic în aplicare prevederi legislative intrate în vigoare în toamna anului precedent.