În mare parte aceste situații în care viața copilului este pusă în pericol sunt cauzate de lipsa supravegherii.
Părinții trebuie să fie atenți la fiecare pas făcut de copiii care au vârste de până la cinci ani. Iar asta deoarece există oricând riscul de a înghiți vreun obiect de mici dimensiuni care le-ar putea obtura căile respiratorii.
Codrin Grozavu, medic primar ORL
„Avem acei copii care înghit monede. Moneda de bază este cea de 10 bani. Sunt cazuri grave, reușim să scoatem. Se folosește o tehnică ce se cheamă endoscopie cu tub rigid, unde avem esofagoscop, un tub metalic cu care intrăm în esofag și cu o pensă specială scoatem moneda de acolo”
Obiectele care au fost extrase din copii sunt diversificate și surprinzătoare pe alocuri chiar și pentru personalul medical.
Codrin Grozavu, medic primar ORL
„Am avut de toate, cel puțin de când lucrez aici. Nu cred că există corp străin, formă sau orice, dacă are dimensiunea corectă și poate fi introdus undeva, copiii și l-au introdus și noi l-am găsit, că vorbim de nas, urechi, gât. Sunt multe obiecte, de la acea spiră metalică de la cârligul de rufe până piese de lego. Orice este mic și poate fi introdus în gură, copilul și-l introduce”
În primul rând: „Să-i supravegheze, copilul nu are nicio vină. Din punctul meu de vedere, copiii sub cinci ani nu au ce căuta lângă semințe de floarea soarelui, fasole. Fasolea este cea mai periculoasă, este aspirată în plămâni, se oprește în trahee și se umflă. ORL-UL este specialitatea în care se moare cel mai repede, nu există specialitate în care să se moară mai repede decât la ORL. Am avut cazuri care au ajuns decedați la spital”.
Mai mult decât atât, astfel de cazuri sunt urgente și dacă se petrec seara sau pe timpul nopții sunt direcționate către Iași sau Suceava: „Este o patologie de gardă, noi avem doar gardă pe spital aici (n.r. sediul central de pe Marchian), iar majoritatea copiilor când ajung după program sunt redirecționați către Iași”, a mai spus medicul Codrin Grozavu.
Motivul este faptul că la Secția de Pediatrie lucrează un singur medic specialist ORL.