Copiii niciodată uitați ai României: Un băiat din Botoșani adoptat în Danemarca își caută mama biologică!

A ajuns la vârsta de 25 de ani și, în ciuda faptului că a fost abandonat imediat după naștere, a avut totuși parte de o copilărie fericită și o viață asemenea.

 

Costel Manolache are acum 25 de ani și a fost crescut de părinți adoptivi din străinătate. Nu și-a luat gândul de la mama lui biologică pe care o caută în prezent cu ajutorul fundațiilor și a rețelelor de socializare.

 

M-am născut în Botoșani în data de 22 Septembrie 1992, și în jurul vârstei de 3 ani am fost adoptat de cea mai minunată familie din Danemarca.

 

Potrivit documentelor mele de adopție am fost lăsat în orfelinat imediat după naștere, orfelinatul numindu-se "Leagănul de copii numărul 2, Botoșani".

 

Numele meu la naștere a fost Manolache Costel. Aș vrea să o găsesc pe mama mea biologică, Manolache Nicoleta. Mi-ar place să stiu cine este şi cum este, și dacă a mai avut alți copii după mine. Am fost probabil primul său copil, deoarece m-a avut la vârsta de 18 ani.
Găsirea familiei mele biologice ar fi un vis care devine realitate. Întotdeauna am vrut să îmi știu trecutul, să îmi ştiu rădăcinile ...
Cu ajutorul și sprijinul vostru, eu chiar sper că acest lucru va fi posibil.
Vă rog să distribuiți postul meu în toată România până când familia mea îl va vedea .... Vă mulțumesc !!”
,


este mesajul tânărului care vrea să o cunoască pe cea care l-a adus pe lume

Cei care pot oferi detalii despre mama lui Costel, o pot face pe pagina de Facebook The never forgotten Romanian children - Copiii niciodată uitați ai României.