Copiii Botoșaniului învățați de polițiști cum să se păzează de pericole în vacanța de vară

Poliţiştii botoşăneni continuă activităţile de informare a elevilor din clasele primare, în vederea reducerii riscului de victimizare a acestora prin infracţiuni.  Activităţile sunt parte a Programului local de prevenire a delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor.

 

Având în vedere apropierea vacanţei de vară, perioadă care va oferi copiilor nenumărate ocazii de a petrece mai mult timp liber, în diverse locuri, poliţiştii au intensificat activităţile de prevenire a victimizării şi de promovare a unor măsuri de siguranţă personală în rândul elevilor.


Astfel, ieri, 2 iunie 2015, elevii claselor primare din cadrul Şcolii nr. 7 Botoşani au primit informaţii privind siguranţa personală acasă, pe stradă şi în locurile de agrement.


Întâlnirile poliţiştilor cu copiii au un caracter interactiv, în cadrul cărora micuții primesc sfaturi cu privire la comportamentul pe care trebuie să îl adopte atunci când sunt singuri acasă, când se deplasează în locuri aglomerate, precum şi cu privire la măsurile pe care trebuie să le ia atunci când siguranţa le este pusă în primejdie .


Activităţile similare vor fi derulate şi la nivelul claselor primare din alte şcoli botoşănene, până la sfârşitul anului şcolar.

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:35556:Campanie polițienească împotriva criminalității la Botoșani  - AFLĂ perioada]]