Controversata poveste a trupei Phoenix, de astăzi și la Botoșani – PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema - FOTO&VIDEO

Filmul documentar „Phoenix. Har/Jar” intră, începând de vineri, în cinematografe.

 

Filmul „Phoenix. Har/Jar", în regia lui Cornel Mihalache, intră începând de astăzi, 20 ianuarie, în cinematografe, documentarul putând fi văzut și la Happy Cinema Botoșani.

 

„Phoenix. Har/Jar" reuneşte membrii formaţiei din perioada de dinaintea plecării din 1977 şi punctează momentele importante din cronologia tumultuoasă a trupei, de la primele apariţii din 1962 sub numele de „Sfinţii" până în prezent, povestind, în premieră, întâmplările prin care au trecut în ţară, relaţia cu Securitatea, momentele în care au hotărât să fugă din România şi cum au reuşit s-o facă, dar şi viaţa pe care au dus-o peste hotare înainte şi după Revoluţia din '89, se arată în comunicat.

 

Filmul este primul proiect al Televiziunii Naţionale care beneficiază de o distribuţie în cinematografe la nivel naţional.

 

 

Programul săptămânii 20-26 ianuarie la Happy Cinema

 

A MAN CALLED OTTO, 2D, COMEDIE, DRAMA

2D 130' N15

Vineri 21:00

Sâmbata 21:00

Duminica 21:00

Luni 21:00

Marti 17:40

Miercuri 15:30

Joi 15:30

 

 

AVATAR: CALEA APEI 3D, 3D, ACTIUNE, AVENTURI, FANTASTIC, SF

3D 190' AP12

Vineri 18:10, 20:30

Sâmbata 12:30, 18:10, 20:30

Duminica 12:30, 18:00, 20:30

Luni 12:30, 18:00, 20:30

Marti 13:00, 18:00, 20:40

Miercuri 17:30, 20:30

Joi 17:30, 20:30

 

 

BABYLON, 2D, COMEDIE, DRAMA, ISTORIC

2D 190' N15

Vineri 16:40, 20:00

Sâmbata 14:00, 16:30, 20:10

Duminica 14:00, 16:30, 20:10

Luni 14:00, 16:30, 20:10

Marti 14:00, 17:00, 20:20

Miercuri 16:30, 20:00

Joi 16:30, 20:00

 

 

FINNICK, 2D, ANIMATIE, AVENTURI

2D 90' AG

Vineri 14:00

Sâmbata 11:00

Duminica 10:20

Luni 11:00

Marti 11:00

Miercuri 14:00

Joi 14:00

 

 

M3GAN, 2D, HORROR, SF, THRILLER

2D 100' N15

Vineri 22:00

Sâmbata 16:00, 22:00

Duminica 15:40, 21:40

Luni 15:40, 21:40

Marti 15:40, 21:40

Miercuri 21:10

Joi 21:10

 

 

MOTANUL ÎNCALȚAT: ULTIMA DORIN?A (DUB) 3D, 3D, ANIMATIE, AVENTURI, COMEDIE, FAMILIE, FANTASTIC

3D 100' AG

Vineri 13:30, 16:00

Sâmbata 11:30, 13:40

Duminica 11:20, 13:30

Luni 11:20, 13:30

Marti 11:20, 13:30

Miercuri 15:20

Joi 15:20

 

 

MUMMIES, 2D, ANIMATIE, COMEDIE, FAMILIE

2D 90' AG

Vineri 13:00, 15:30

Sâmbata 10:30, 12:00, 14:30

Duminica 10:40, 12:00, 14:30

Luni 10:30, 12:00, 14:30

Marti 10:30, 12:00, 14:30

Miercuri 13:30, 14:30

Joi 13:30, 14:30

 

 

OPERATION FORTUNE: RUSE DE GUERRE, 2D, ACTIUNE, THRILLER

2D 120' N15

Vineri 17:30

Sâmbata 17:40

Duminica 17:40

Luni 17:40

 

 

PHOENIX. HAR/JAR, 2D, DOCUMENTAR

2D 100'

Vineri 18:30

Sâmbata 18:30

Duminica 18:30

 

 

PINOCCHIO, NU E FILM, FAMILIE

NU E FILM 45' AG

Duminica 11:00

 

 

PLANE, 2D, ACTIUNE, THRILLER

2D 110' N15

Luni 18:30

Marti 21:00

Miercuri 21:00

Joi 21:00

 

 

ROMINA, VTM, 2D, COMEDIE, ROMANTIC, DRAGOSTE

2D 80' AP12

Vineri 14:30, 16:30

Sâmbata 12:40, 16:40

Duminica 12:20, 16:40

Luni 12:40, 16:40

Marti 12:30, 16:40

Miercuri 16:30, 18:10

Joi 16:30, 18:10

 

 

TAXIMETRIȘTI, 2D, COMEDIE

2D 100' N15

Vineri 15:00, 17:10, 19:30, 21:40

Sâmbata 13:00, 15:10, 17:20, 19:30, 21:40

Duminica 12:40, 15:00, 17:10, 19:20, 21:30

Luni 13:00, 15:10, 17:20, 19:30, 21:40

Marti 13:00, 15:10, 17:20, 19:30, 21:40

Miercuri 15:00, 17:10, 19:20, 21:30

Joi 15:00, 17:10, 19:20, 21:30

 

 

WHAT'S LOVE GOT TO DO WITH IT?, 2D, COMEDIE, ROMANTIC, DRAGOSTE

2D 110' AP12

Marti 18:30

Miercuri 18:30

Joi 18:30