Controale la întreprinderile cu mai puţin de 50 de angajaţi

 

În perioada 19 aprilie-19 noiembrie 2010 Inspectoratul Teritorial de Muncă va desfăşura o acţiune de verificare a modului în care angajatorii asigură consultarea şi participarea lucrătorilor la soluţionarea problemelor referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă, în întreprinderile cu mai puţin de 50 de lucrători. Acţiunea va fi desfăşurată în conformitate cu programul cadru de acţiuni şi inspecţie pentru anul 2010. Întreprinderile cu mai puţin de 50 de lucrători, reprezintă potrivit Institutului Naţional de Statistică aproximativ 98% din totalul celor active din economia naţională. „Acţiunea îşi propune să determine modul în care angajatorii respectă prevederile legale şi în acelaşi timp, să conştientizeze angajatorii şi lucrătorii cu privire la obligaţiile şi respectiv drepturile conferite de lege pentru implementarea principiului general enunţat mai sus”, a declarat Roxana Gavril, purtător de cuvînt ITM. Rezultatele obţinute în urma acestor verificări vor fi analizate, iar concluziile desprinse vor fi date publicităţii.