Controale în zorii zilei, zeci de mașini au fost trase pe dreapta

Amenzi de mii de lei și lemn confiscat, acesta este bilanțul după doar trei ore de verificări în trafic.

 

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, miercuri, pe strada Sucevei din municipiul Botoșani, o autoutilitară condusă de un tânăr de 34 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos.

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deținea documente specifice de transport, pentru cantitatea de 5,6 metri cubi de material lemnos, motiv pentru care a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 2.000 de lei, iar materialul lemnos a fost supus confiscării.

 

Amenzi de 5.000 de lei în câteva ore

 

Acțiunea polițiștilor a vizat prevenirea și combaterea transportului ilegal de material lemnos.

 

Astfel, la data de 3 mai 2023, în intervalul orar 4.00 – 7.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani-Biroul Rutier și cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au acționat pentru prevenirea și combaterea transportului ilegal de material lemnos.

 

În cadrul activităților desfășurate au fost controlate 30 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, în valoare de 5.000 de lei,  dintre care două sancțiuni au fost aplicate pentru contravenții la regimul silvic.

 

De asemenea, au fost confiscați peste 8 metri cubi de material lemnos depistat fără documente legale.