Acțiune organizată de polițiștii botoșăneni în cel de-al doilea municipiu al județului.
Luni, 11 decembrie 2023, în intervalul orar 09:00-12:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr.5 Mihăileni și nr.6 Pomîrla au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră.
Astfel, în cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 60 de persoane și au fost controlate 49 de autovehicule.
Iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 5.000 de lei, pentru abateri la regimul rutier.