Contracandidații face to face: Coman l-a provocat pe Portariuc, actualul primar l-a trimis la lecții – VIDEO

Ovidiu Portariuc a avut ceva treburi prin Palatul Administrativ unde s-a oprit pentru o clipă la discuții cu jurnaliștii. La plecare s-a ciocnit cu cel care-l va contracandida probabil la Primărie, la alegerile din 2016. Asta numai dacă, Viorel Coman va putea să treacă de colegul din partid, Cătălin Flutur.

 

Viorel Coman și Ovidiu Portariuc au dat mâna și au schimbat câteva amabilități, după care primarul a avut intenția de a se îndepărta. „Dar de ce vă feriți de mine?”, l-a întrebat Coman. 
După care a lansat provocarea.
Viorel Coman : Vă rog să îmi promiteți aici că în cel mai scurt timp avem o emisiune televizată, în direct, noi doi
Ovidiu Portariuc: Dl. Coman, am rugămintea să mai așteptați, noi mai avem și treburi administrative. În cel mai scurt timp vă promit eu că facem o emisiune. Dar puneți-vă la o serie de probleme administrative ca să avem ce discuta. 
Viorel Coman: Dați-mi un termen și vă promit că mă pun la punct
Ovidiu Portariuc : Discutăm în toamnă…Bine oricând…dar întâi vreau să văd o emisiune între dv. și dl. Flutur…
Viorel Coman și-a anunțat intenția de a candida la Primărie, în cazul în care sondajele interne ce vor fi făcute în PNL vor demonstra că are mai multe șanse față de Cătălin Flutur. 
(G.E.)

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:41880:Portariuc, mesaj pentru cel care-i râvnește scaunul: Ar putea deveni un viceprimar destoinic ]]
 
[[galerie-foto]]