"Contrabandistă" prinsă cu 9.000 de pachete de ţigări

 

Administratorul unei întreprinderi a fost prinsă făcând contrabandă cu ţigări. Peste 9000 de pachete de ţigări au fost confiscate, iar poliţiştii au efectuat o serie de cercetări pentru a stabili ce măsuri se vor lua pentru infracţiunea comisă de acesta.
 În dimineaţa de 30 mai 2012, în jurul orei 08.00, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au identificat-o pe C. Ghenta de 54 ani din municipiul Botoșani, administrator al unei întreprinderi individuale, care deținea în vederea comercializării, la punctul de lucru, cât și într-un spațiu utilizat ca magazie pentru depozitarea mărfurilor (în zona Piaţa Viilor din municipiul Botoşani), cantitatea de 9.260 țigarete de proveniență Republica Moldova.
În cauză s-au efectuat acte premergătoare faţă de C. Ghenta pentru săvârșirea infracțiunii de colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor ce trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia.
Întreaga cantitate de țigarete, în valoare de peste 3.800 lei, a fost ridicată în vederea confiscării.