Continuă protestele la Fisc, finanțiștii amenință cu neplata salariilor bugetarilor

Protestele în unitățile subordonate Ministerului Finanțelor au continuat vineri la Arad, Buzău, Iași, Vâlcea, Bacău, Dolj, Prahova și inclusiv la Botoșani și au ajuns la a opta zi consecutivă. Recent a fost declanșat conflictul de muncă care poate duce la grevă generală.

 

Sindicaliștii anunță consecințele dezastruoase ale unei greve generale


Federația Națională a Sindicatelor din Finanțe a avertizat că o grevă generală presupune:

 

  •     Neplata sau întârzierea plății salariilor către toți angajații sistemului public: sănătate, învățământ, apărare, justiție
  •     Perturbarea funcționării sistemului bancar și a instituțiilor financiare prin influențarea procesului de creditare, procesare a tranzacțiilor și asigurare a lichidităților
  •     Impact general asupra stabilității financiare a persoanelor fizice și companiilor

 

“Angajații sistemului fiscal nu-și doresc să se ajungă la astfel de repercusiuni, sunt conștienți de necesitatea luării în considerare a intereselor economice generale, dar au convingerea că modernizarea și profesionalizarea sistemului fiscal sunt absolut necesare pentru atingerea obiectivelor Guvernului”,


Comunicat Federația Națională a Sindicatelor din Finanțe ”Sed Lex”.

 

Ce i-a supărat, ce le-a promis ministrul


Finanțiștii sunt nemulțumiți de faptul că salariile lor ar fi sub cele ale altor bugetari aflați pe aceleași trepte profesionale și cu aceeași vechime.


Ei au aflat acest lucru pentru că la Ministerul Finanțelor se văd sumele distribuite către angajații din celelalte instituții.

 

Ministrul Ioan Boloș s-a angajat, printre altele, că:

 

1. Nu vor exista disponibilizări la nivelul aparatului propriu MF și unităților subordonate.
2. Elaborarea proiectului de ordonanță de urgență, până la 21 august, pentru egalizarea salariilor de bază la nivelul maxim aflat în plată, luând în calcul sentințele judecătorești.
3. Înființarea unui Institut Național de Fiscalitate cu rol în formarea continuă și perfecționarea angajaților din domeniul finanțelor publice.

 

Sindicaliștii mai solicită:

 

  •     familie ocupațională distinctă în legea salarizării
  •     elaborarea statutului finanțistului