Continuă protestele la Casa de Asigurări, APEL către angajați să NU cedeze presiunilor

Salariații Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) continuă acțiunile de protest declanșate încă de săptămâna trecută.

 

Activitatea continuă să fie afectată în cadrul instituției. Protestul este organizat de Blocul Național Sindical (BNS) alături de Federația Sindicatelor Caselor de Asigurări de Sănătate (CAS).

 

Președintele BNS a transmis un mesaj în care anunță că Guvernul nu a reacționat în urma acestor acțiuni de protest.

 

„Vă încurajez să rămâneți fermi și solidari în demersul vostru! Iar atunci când sunt adresate întrebări cu privire la diverse spețe cu care se confruntă cetățenii asigurați, mediul de afaceri sau reprezentanți au unor entități care se află în contract cu Casa, vă recomand să-i rugați pe aceștia să se adreseze direct celor doi lideri ai coaliției de guvernare.

 

Fac această subliniere pentru că, în ceea ce mă privește m-am asigurat că situația voastră a fost și este cunoscută până la cel mai înalt nivel al deciziei politice, atât la nivel de Guvern, cât și la nivel de coaliție politică, majoritară azi în Parlament”

Dumitru Costin, președinte BNS.

 

De asemenea, președintele BNS i-a încurajat pe angajați să nu cedeze presiunilor și să continue să lupte pentru drepturile care li se cuvin.

 

Salariații nu au beneficiat de niciun fel de creștere salarială din 2018 până în prezent și s-a decis declanșarea unor acțiuni de protest.