Continuă campania murdară împotriva lui Iohannis: IATĂ cu ce s-au trezit botoșănenii lipit pe parbrize

Într-una din diminețile acestei săptămâni, zeci sau poate sute de botoșăneni au găsit pe parbrizele mașinilor personale flyere de campanie electorală care continuă seria celor reclamate de Alianța Creștin Liberală Botoșani la BEJ – „Iohannis îți taie pensia”.

 

Pe prima parte a bucății de hârtie dreptunghiulară se continua „propaganda” împotriva candidatului ACL la prezidențiale, textul mizând pe antipatia pe care votanții o resimt față de actualul președinte al României, Traian Băsescu.
Se continuă lista cu:
- salarii tăiate,
- pensii tăiate,
- ajutoare pentru mame și persoane cu handicap tăiate,
- școli desființate,
- spitale desființate.



Întrebați dacă li se pare normal ca astfel de informații să circule și să influențeze electoratul, botoșănenii au taxat dur mesajele.
„Fiecare votează cu cine vrea, nu ține cont de părerea nimănui, dar eu cred că e propaganda PSD-ului”, este de părere o pensionară.
Un alt trecător în vârstă, este de părere că flyerul nu a fost distribuit de echipa de campanie a prim-ministrului, ci mai degrabă de cei de la ACL.
„Nu cred că e un susținător al Partidului Social Democrat, poate să fie, dar poate să fie și unul de-al lui Klaus, ca să deruteze. În campanie se fac lucruri din astea murdare, deși nu au un fond moral. Adevărul e pe undeva pe la mijloc. Fiecare partid are oameni răi și oameni de calitate, deci n-aș vedea asta ca pe o chestie venită sigur din partea PSD-ului. Din punctul meu de vedere, încearcă să se provoace unii pe alții până la campanie. Apoi veți vedea că se pupă, pe îmbrățișează. Nu văd că ar fi pus de vreun partid, la fel cum e chestia cu găinile”, a punctat bărbatul.
Un altul crede că „încearcă toți să se denigreze unii pe alții, deși nu avem nevoie de așa ceva”.



Mesajele de pe flyere nu sunt singurele atacuri împotriva candidatului ACL care au fost distribuite în Botoșani în campania electorală.
Acum aproximativ două săptămâni, reprezentanții ACL au depus plângere la Biroul Electoral Județean Botoșani împotriva distribuirii unor materiale tipărite, cu caracter defăimător, care nu reflecta realitatea viitoare, imposibil de preconizat.
(C.B.)
CITEȘTE:
 Verde la gherila electorală: afișele „Iohannis vrea să îți taie pensia!” sunt din nou împrăștiate prin oraș