Conţac rupe tăcerea din arest: Din 2004 am fost hărţuit DECLARAŢIE

 

Constantin Conţac rupe tăcerea şi explică din propriul punct de vedere situaţia actuală a sa şi a fiului său, ambii aflându-se acum în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean după ce au fost condamnaţi la câte trei ani de închisoare fiecare. Redăm mai jos fără comentarii suplimentare postarea integrală a lui Constantin Conţac, apărută pe propriul său blog pe data de 3 noiembrie 2012.

Din anul 2004, am fost hărţuit 8 ani, prin corifeii de frunte ai Alianţei DA : ex prefectul Roman C.- membru PNL, devenit apoi “apolitic”, Ţâbuleac Mihai-membru PNL atunci, senator de Botoşani, apoi preşedinte de Consiliu Judeţean, Gh. Ciubotaru-membru PNL, poate şi Flutur C., (nu am informaţii), de asemenea de prietenii “ de bine “ de la PSD Botoşani, care aveau puternice prietenii la sediul central PSD Bucureşti, cultivate de-a lungul numeroaselor lor mandate fructuoase, de parlamentari. Nu dau nume, căci se ştiu şi “mă iubesc” la fel de mult. Aceştia s-au făcut luntre şi punte, poate şi-au dat şi mâna, spuneau unii, ptr. a mă înlătura, dacă se poate, şi din această viaţă.

Au fost aranjamente "la comandă"

Au fost aranjamente puternice, trimise controale , peste controale, “la comandă”, care trebuiau să găsească “ceva”…….eu am fost un om corect totdeauna, am avut grijă de banul public, că trebuie să-l justifici în orice moment, de aceea cu toate controalele lor, ale corpurilor de control ale primilor miniştri, ale Curţii de conturi, etc., nu au avut ce să-mi găsească. Se pot cere informaţii despre aceste rapoarte, inclusiv ale Curţii de Conturi, pe anii respectivi. Deci, trebuia înscenat ceva…….inclusiv, telefoane nocturne ale unor persoane, care se prezentau ca fiind nu ştiu ce mare personalitate politică din Bucureşti şi căreia trebuia să-i “donez câte ceva”…..nu am dat curs, nu am dat în viaţa mea curs la astfel de mizerii..……au luat, apoi, pe sus salariaţii de la CJ Botoşani la DNA, să spună, dacă nu cumva am aranjat licitaţii la “lapte şi corn”…….bineînţeles că nu au găsit nimic……aşa că, la orice licitaţie a Consiliului Judeţean Botoşani, solicitam membri din diverse instituţii ale statului, inclusiv din Prefectura BT, pt. a mă asigura că nu sunt suspiciuni de aranjamente, întrebaţi directorii acelor instituţii, departamente ale Consiliului judeţean…….cu toate astea, DNA a dat curs unei sesizări de aşa zisă incompatibilitate între mine şi fiul meu, care ar data din anul 2002. Atunci, legislaţia nu era foarte clară, însă eu ca să mă asigur că nu sunt incompatibil, am trimis scrisoare de clarificare a situaţiei mele şi a fiului meu, către Prefectura Botoşani. Prefectura Botosani, prin adresa nr. 1622/2002 a prefectului din acea perioadă, îmi confirmă că nu sunt incompatibil, DJDP Botosani, având personalitate juridică şi fiind ordonator de credite. Dar, pentru a se asigura o dată în plus că situaţia este aşa, Prefectura Botoşani a înaintat, prin prefectul de atunci, şi o adresă cu nr. 4093/26.03.2002, către Ministerul Administraţiei şi Internelor(denumit atunci M.I.R.A), prin care cerea să judece speţa mea, sunt sau nu sunt incompatibil? Ministerul Administraţiei şi Internelor, cu adresa nr.7458/28.03.2002, a răspuns solicitării Prefecturii BT, stabilind că între mine şi fiul meu, nu sunt relaţii directe, neexistând incompatibilitate. Cu toate că legea prevede, păstrarea în arhivă a documentelor emise, adresa nr. 7458/28.03.2002 a dispărut, atât de la Prefectura Botoşani, cât şi de la minister. Deşi am solicitat în instanţă, eliberarea unei copii a acestei adrese, care mă apăra în dosar, Tribunalul BT a respins această solicitare, fără nicio motivaţie, deşi Curtea de Apel SV, solicita rejudecarea cauzei şi predarea documentului. De asemenea, Tribunalul nu a dispus nicio măsură împotriva celor vinovaţi de dispariţia acestui document, căci nu-i aşa, se strica nodul cu care eram legat, de mâini şi de picioare, prin absenţa acestei hârtii puteau să mă hărţuiască, să mă şantajeze poate, să mă condamne. Au fost citaţi la proces şi doi martori, unul, în persoana unui fost Secretar de stat la M.A.I, care a adeverit că a studiat şi semnat  această speţă şi că, da, nu eram INCOMPATIBIL. Nu a contat defel asta. Celălalt martor adeverea acelaşi lucru. Legea incompatibilităţilor nr. 161 a apărut în 2003.

Deci dl. Roman era şi secretar al judeţului şi prefect şi...

În anul 2005, ex prefectul Roman a emis un Ordin de suspendare a mea din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, de fapt două ordine, greşind la primul, ilegale, dovedite în instanţă, nefăcându-se nicio verificare prealabilă, cum spune legea nr, 161/2003, şi care spune că ”secretarul judeţului din Consiliul Judeţean Botoşani întocmeşte documentaţia pt. o eventuală suspendare pt cazuri de incompatibilitate”. Deci domnul Roman era şi secretar al judeţului şi prefect şi….........cu de la sine putinţă, putea orice face, căci, nu-i aşa, era PREFECT, garantul respectării legilor pe teritoriul judeţului Botoşani şi "putea să facă ce vrea el". Încă o dată spun, Direcţia de drumuri condusă de fiul meu(nu că este fiul meu, însă a terminat două facultăţi, una de construcţii drumuri şi poduri la Iaşi, cealalată la ASE Iaşi) are un statut separat, organigramă proprie, identitate juridică şi este ordonator de credite şi ca alte instituţii subordinate, conform Legii 215/2001 a administraţiei publice locale, a fost dată prin “delegare de atribuţii” , unuia dintre vicepreşedinţii CJ, încă din 2003. Deci, nu existau raporturi de subordonare directe. Oricum, ordinele de suspendare ale prefectului se refereau la incompatibilitătţi “pentru funcţionari publici”, nu pentru “demnitari”, categorie din care făceam parte, au fost anulate în instanţă….dar să vezi, lucrul dracului, cum o hotărâre “irevocabilă” a instanţei de la Bacău, a devenit “perfect revocabilă “de către potenţatul nostru ex prefect. Apropo, pe această speţă există un proces, care-l frigea pe dl ex.. Nu i-a mers cu asta, a mers cu sesizările la DNA, minciuni multe, demontate de expertizele de rigoare, care pare-se că nu prea au contat. La DNA am fost tratat ca un infractor, adică am fost acuzat, şi eu trebuia să vin să demonstrez că cele înşirate de ei(unele lucruri, complet rupte de ceea ce înseamnă calcule matematice, cadrul legal).

M-au hărţuit 8 ani şi ceva

M-au hărţuit 8 ani şi ceva, întâi am fost achitat de Tribunalul Braşov, apoi am fost condamnat. Expertizele din dosar, făcute de 3 experţi profesionişti, desemnaţi de autorităţi, au arătat că nu există prejudiciu creat, cu toate documentele de susţinere prezentate, cu legile în mână, nu a mers, trebuia să fiu condamnat la închisoare, deşi încă o dată spun, iniţial, am fost ACHITAT în acest dosar, acest lucru, creându-le un discomfort “prietenilor mei” de pe plan local, cam din toate partidele. Au fost 3 amânări cumplite, până la pronunţarea sentinţei, e muncă multă la ICCJ, multe dosare, probabil de aceea.
Să vă mai spun că, am făcut sesizări pe marginea faptului că ex prefectul de BT a solicitat în instanţă ANULAREA TITLURILOR DE PROPRIETATE ALE PĂRINŢILOR MEI, care au fost deposedaţi de comunişti în anii 50, cum era atuncea cu colectivizarea. O nouă deposedare de pământul părinţilor s-a făcut datorită acestui plenipotenţiar ex prefect de Botoşani. Era nesatisfăcut că nu i-am dat şi lui o donaţie de 2500 mp teren de la părinţi….că dacă nu, are puterea să anuleze titlurile, ceea ce a şi făcut, tot în instanţa de la BT. Deci, despre ce vorbim? Despre dreptate? Despre litera legii care trebuie respectată de cei puşi vremelnic să conducă o instituţie, o comunitate?! În dosarul în care am fost condamnat, nu a existat prejudiciu, pur şi simplu s-au făcut lucrări de drumuri, câştigate pe bază de licitaţii şi cum vă spuneam, având girul legii şi al comisiilor mixte de licitaţii.
Nu înţeleg, de ce oamenii sunt însetaţi de sânge…..vor să creadă numai ce li se sugerează de către alţii, vor capul familiei Conţac, iată sunt în puşcărie, ispăşesc pentru faptul că unora dintre golanii aştia, le-am mai spus-o pe aia dreaptă şi am spus-o şi în numele omului simplu, care nu ştie dedesubturile şi crede minciunilor lor.

Deranja şi faptul că am decis să devin candidat independent

Deranja poate şi faptul că m-am decis să devin CANDIDAT INDEPENDENT, aici acasă unde şi locuiesc, deranja poate pt. faptul că mulţi m-au îndemnat să candidez. Ar fi fost mai bine din punctul lor de vedere să “dispar”, eram coşmarul unora, ţanţoşi candidaţi , acu în dec. 2012. Le doresc mult success, şi botoşănenilor să creadă tot ce li se va servi, sub toate formele. Vineri, 26 octombrie, am fost chemat la poliţie să dau declaraţii referitoare la unele lucruri serioase, să vedem dacă vor merge “mai departe”…..dacă nu vor “obosi” să călătorească spre cercetarea faptelor şi spre stabilirea adevărului ?
Am fost ameninţat să nu candidez, am avut tot felul de vizite cu interpuşi care mă sfătuiau să nu candidez. Ei bine, am făcut-o, măcar pt. entuziaştii oameni care m-au ajutat de bună voie, voluntar. Le mulţumesc încă o dată,zecilor de prieteni care au vrut să mă ajute, fără să le cer, la unii. Ce spuneţi dvs., ar fi mai bine să tăcem cu toţii, să nu spunem nimic şi dacă te calcă hoţul pe cap şi dacă îşi face nevoile în capul tău ? Aşa este profilul modern al românului, astăzi ? Aşa a devenit? Păcat, mare păcat.

Botoşănenii îs proşti şi nu ştiu să pună ştampila

Oricum, dacă mă alegea lumea, eram hotărât să fac ceva concret pt. Botoşani, în ciuda luptelor şi adversităţilor de la Bucureşti, căci să nu credeţi că acolo, este uşor…..dar ştiam ce am de făcut, nu poţi să urneşti munţii din loc, nu poţi asta în 4 ani, cinstit vorbind, dar măcar ceva care să ajute, să rămână după mine, să spună lumea “ Conţac s-a zbătut pentru asta”, cum am făcut şi în calitate de preşedinte de Consiliu judeţean : toate proiecte europene pornite în 2007, au fost prilej de lăudat ptr. succesorii mei, cărora le doresc succes pentru a face lucruri bune în judeţ, căci este nevoie de multe.

Şi acum, aici, nu mă victimizez ci vă atenţionez

Apropo de alegeri, în 2008, o altă lucrătură “de culise”…..s-a prezentat un individ, la Consiliu, cu nişte buletine de vot “în alb”, care îmi propunea, nici mai mult, nici mai puţin, să cumpăr “câteva”…vă daţi seama, până unde au ajuns, cică poliţia era pregătită să mă aresteze…..astfel au lucrat prietenii mei, ajunşi victorioşi în alegerile din 2008, iar eu am ajuns să înregistrez 13% voturi ANULATE, de altfel singurul caz din ţară, cu atâtea voturi anulate…căci probabil spuneau cei care unelteau, “botoşănenii îs proşti şi nu ştiu să pună ştampila”…..n-a fost chiar aşa…….mă tem că oamenii au ştiut cum să voteze. Acum, mă las cu totul în voia Lui Dumnezeu, care de multe ori m-a ajutat, deşi poate nu am meritat. 
Şi acum, aici, nu mă victimizez ci vă atenţionez.