Conţac nu e la închisoare

 

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, Constantin Conţac şi fiul cel mare al acestuia, Liviu Conţac, încă nu ajunseseră vineri la amiază în Penitenciarul Botoşani. Cei doi se aflau în continuare în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean, fără ca să se ştie când vor fi duşi la unitatea de detenţie, care, ironia sorţii, îşi are sediul în apropierea SC Transporturi Auto SA, compania pe care o conduceau. Situaţia este cauzată de birocraţia din România, prezentă şi în acest domeniu.
Constantin Contac la Transporturi Auto nu a ajuns inca la inchisoare

Se aşteaptă actele originale de la Tribunalul Braşov

Astfel, potrivit reprezentanţilor IPJ Botoşani, mandatele de executare ale pedepselor cu închisoarea trebuie trimise de Tribunalul Braşov, acolo unde s-a judecat procesul în primă instanţă, deşi, culmea, magistraţii de acolo i-au achitat, în timp ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-au condamnat. Dacă pentru aducerea celor doi în arestul IPJ Botoşani a fost suficientă trimiterea unor copii prin fax după mandatele de executare, pentru predarea lor la Penitenciarul Botoşani este absolut nevoie de actele în original, care până ieri spre sfârşitul programului de lucru de la Poliţie nu ajunseseră. „Trebuie să sosească de la Tribunalul Braşov actele în original. Cei care trimit sunt instanţa care a primit prima dosarul. E în Codul de Procedură Civilă. Metodologia prevede că trebuie să intri cu dosarul original”, ne-a declarat Anca Silion Aramă, purtător de cuvânt IPJ Botoşani. Potrivit acesteia, nu există o limită de timp între aducerea unor condamnaţi la arest şi predarea lor o unitate de detenţie.

Nu se ştie când vor ajunge la Penitenciarul Botoşani

În aceste condiţii nici reprezentanţii Penitenciarului Botoşani nu au putut preciza când Constantin şi Liviu Conţac, ambii condamnaţi la câte trei ani de închisoare, vor ajunge acolo. „În momentul în care ajung într-o unitate penitenciară atunci putem să ştim şi noi care este situaţia juridică, care este statutul, dacă este condamnare, dacă sunt reţinuţi prin arest preventiv, dacă sunt condamnaţi în altă cauză. Ceea noi vă putem răspunde este strict legat de depunerea dlor într-o unitate penitenciară, pentru procedura care îi priveşte pe cei de la centrele de reţinere preventivă, de la IPJ, nu ne putem pronunţa”, ne-a spus Anna Maria Anghel, purtător de cuvânt al Penitenciarului Botoşani.
Până ieri la IPJ nu sosise nici mandatul de executare al lui Ioan Andrici, patronul de la Construct Com, al treilea condamnat la închisoare, care în aceste condiţii nu era încă nici măcar în arestul IPJ, precum foştii săi parteneri de afaceri. De altfel, situaţia sa este încă neclarificată, existând discuţii că i s-ar fi păstrat pedeapsa cu suspendare de la Curtea de Apel Braşov.
CITEŞTE ŞI:
Conţac băgat după gratii pe axa Ciubotaru – Roman – Parchet – DNA
Instanţa a hotărât : Conţac candidează de după gratii - DOCUMENT