Și amenință cu voce joasă deocamdată că vor încetini ritmul de lucrări în cazul în care societatea Nova Apaserv nu va veni cu plățile la zi, la intervențiile ce se efectuează la extinderea sistemului de apă și canalizare.
Restanțele ar data deja de aproximativ un an de zile iar firmele care au câștigat licitațiile pe acest proiect cu finanțare europeană susțin că s-au săturat de amânări.
”Există riscul într-adevăr ca antreprenorii să sisteze ritmul de lucru din cauza întârzierilor la plată la rețelele de apă și canalizare, conform contractului încheiat. Dar mai apoi dacă nu sunt lucruri concrete, lucrările pot fi și întrerupte. Din discuțiile pe care le-am avut cu conducerea Nova Apaserv, cam de 1 an de zile s-au făcut demersuri și s-au tot lansat promisiuni de la Ministerul Fondurilor Europene că se vor aloca fonduri pe POIM, dar din păcate încă nu s-a întâmplat nimic concret”
Liviu Constantin Toma, vicepreședintele CJ Botoșani
Directorul general interimar și cel economic se află deja la București unde s-au deplasat pentru rezolvarea acestei probleme.
Șeful de la județ susține că nu deține informații privitoare la partea financiară, respectiv care ar fi suma totală ce nu s-a plătit către firmele care au câștigat licitațiile.
”Nu vă pot spune eu asta, pentru că sunt chestiuni financiare și aici este de competența UIP-ului. Nu sunt de neacceptat de operator deocamdată din ce știu eu iar operatorii continuă lucrările, nu au oprit din ritm și nici un au blocat lucrările deocamdată. Dar ele trebuie făcute mai ales că ne permite vremea”
Liviu Constantin Toma, vicepreședintele CJ Botoșani
În schimb, partea bună din această poveste cu fonduri europene este că până la momentul actual s-a lucrat pe mai multe străzi din oraș, cum ar fi cartierul Tulbureni, Zorilor, Moara de Foc, Peco, 1 Mai, Ion Creangă sau Anastasie Bașotă.
În cartierul Tulbureni proiectantul ar fi schimbat soluția de lucrări cu săparea unor puțuri de mare adâncime care înseamnă prelungirea cu încă două săptămâni a lucrărilor însă nu promisiunea fermă că ulterior carosabilul va fi adus la starea inițială.
De asemenea, conducerea CJ a cerut urgentarea lucrărilor la sursa Ștefănești pentru alimentarea cu apă a cetățenilor din zona Săveni.