Consilierul Tincu, solicitare imperativă către polițist, după accident și etilotest: Arată-le și lor – FOTO & VIDEO

În dimineața zilei de miercuri, consilierul local Mihai Tincu a fost implicat într-un accident rutier.

 

La locul în care s-a produs evenimentul rutier, în zona Lebăda, au intervenit echipaje de polițiști, pompieri, dar și un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță.

 

Ambii șoferi implicați, mai precis consilierul local Mihai Tincu, dar și un tânăr botoșănean de 23 de ani, au fost testați alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

 

Consilierul local Mihai Tincu s-a ferit inițial de test în fața camerelor de filmat, dar după câteva minute a fost nevoit să sufle în aparatul etilotest. Acesta a ținut neapărat ca valoarea indicată să fie văzută de ziariștii prezenți la accident, cerându-i agentului de poliție să arate rezultatul etilotestului: ”arată-le și lor”.

 

Iar angajatul MAI s-a conformat.

 

În cele din urmă, s-a urcat zâmbitor în mașina polițiștilor de la Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani. Cel mai probabil, acesta a fost condus la inspectorat pentru a da declarații referitoare la cele întâmplate.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store