De la cabinetul fostului președinte al Consiliului Județean, la un birou al Agenției de Dezvoltare Nord-Est Piatra Neamț deschis anul trecut la Bruxelles.
Este parcursul profesional al lui Mihnea Ateșoaie, fost consilier al lui Costică Macaleți și soțul Alexandrei Huțu, social-democrata pe cale să fie învestită deputat.
Mihnea Ateșoaie a participat la concursul organizat de ADR Nord-Est în toamna anului trecut, în ultima lună cât a mai activat la CJ Botoșani.
A promovat concursul în septembrie, iar contractul său de muncă a fost încheiat începând cu data de 1 octombrie 2020, fiind încadrat pe un post de expert birou reprezentare Bruxelles al ADR Nord Est, cu valabilitate de un an, cu posibilitate de prelungire, după caz.
Șase posturi sunt repartizate acestui birou de la Bruxelles, fiecare județ având câte un reprezentant.
„Noi am fost din toate cele șase județe. Asta a fost ideea, Biroul de la Bruxelles să se extindă cu câte un membru din fiecare județ. Mai este un băiat din Botoșani, Andrei Buzatu, care se va ocupa de alt județ, de Bacău, a mai lucrat pe proiecte europene, are experiență”,
Mihnea Ateșoaie, expert birou reprezentare Bruxelles al ADR Nord Est (foto stânga)
La concurs a avut mai multe probe, printre care testarea cunoștințelor în limba engleză, o parte de legislație, PC precum și un interviu. A fost declarat admis.
Mihnea Ateșoaie recunoaște că nu a lucrat în vreun proiect european: „Manager de proiect nu am fost dar pe parcursul celor 4 ani de la Consiliul Județean, am avut idee despre proiectele europene. Acolo efectiv am auzit în primă fază de ADR”.
Deși teoretic fostul consilier de la CJ este angajat pentru biroul de la Bruxelles, încă nu s-a prezentat efectiv la noul loc de muncă.
Din cauza pandemiei și acest birou lucrează de la distanță.
„Noi lucrăm prin telemuncă momentan, plecarea la Bruxelles se face în funcție de pandemie. Noi conspectăm piața de fonduri europene și ce apare nou pe program. Iar în momentul când aflăm de un apel, trebuie să anunțăm Aggenția și să căutăm parteneri pentru proiecte, în special instituții publice, lucrăm și cu mediul privat și cu ONG-urile, în funcție de ce apare. Biroul s-a extins tocmai pentru perioada asta de finanțare 2021 – 2027”,
Mihnea Ateșoaie, expert birou reprezentare Bruxelles al ADR Nord Est
Ca orizont de timp, posibil ca deplasarea la Bruxelles să fie făcută efectiv undeva în lunile februarie – martie, în funcție de evoluția pandemiei, dar și a campaniei de vaccinare.
Mihnea Ateșoaie are un master în științe administrative obținut la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializare Administrație Publică.
Rolul Biroului de Reprezentare Bruxelles este de a acționa ca interfață pentru ADRNE și Regiunea Nord-Est în vederea promovării și creșterii vizibilității acestora în mediul european.
-Dezvoltare regională (politici și programe);
-Inovare (programe și inițiative)
-Investiții străine directe (atragere de investiții)
-Turism (proiecte)
-Colaborări cu alți donori internaționali.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL: