Consilierul care şi-a adus logodnica în CJ cununat de familia Ţurcanu

 

Florin Ţurcanu va fi naş de cununie în vara anului viitor când împreună cu soţia sa, deputatul Roxana Anuşcă vor fi părinţii spirituali a doi tineri care au decis să-şi unească destinele. Respectivii sunt salariaţi în cadrul Consiliului Judeţean fiind încadraţi odată cu câştigarea fotoliului de preşedinte la judeţ de către preşedintele PNL.

Este vorba despre consilierul Ionuţ Cârnu de la cabinetul preşedintelui CJ, logodit cu Adriana Vasilica Atănăsoaie angajată prin concurs pe postul de consilier juridic în luna martie a anului în curs.
Cei doi ar urma să se căsătorească în luna iunie a anului viitor la Restaurant Maria. „Ionuţ este un băiat serios şi îl voi cununa. Dacă e nevoie cunun tot cabinetul”, a declarat Florin Ţurcanu.
Cuplul Ionuţ Cârnu – Adriana Vasilica Atănăsoaie ar fi al doilea cununat de Florin Ţurcanu – Roxana Anuşcă.
(G.E.)
CITEŞTE:
 Naşii lui Ţurcanu lovesc la o licitaţie de 3,5 milioane euro la CJ Botoşani