Consilierii judeţeni aduşi din nou la bară - VEZI de ce

 

După cum au promis, o parte din angajaţii celor trei spitale care vor fi comasate, au dat în judecată consilierii județeni care au votat desfiinţarea unităţilor medicale şi care implicit duc la pierderea unor locuri de muncă ale personalului nemedical. În dimineaţa zilei de joi, 8 decembrie 2011, a avut loc prima înfăţişare la Tribunalul Botoşani.
Iniţial, 66 de angajaţi de la Spitalul de Copii, Psihiatria şi Maternitate au contestat hotărârea Consiliul Judeţean de a comasa unităţile medicale deoarece prin aceasta o parte din personalul TESA va fi concediat, deşi unul dintre articolele deciziei stipula şi preluarea întregului personal nemedical. CJ a respins demersul făcut de către aceştia pe motiv că nu are temei legal, astfel în decursul zilei de joi, 8 decembrie 2011, a avut loc prima înfăţişare în procesul intentat de o parte din personalul TESA de la cele trei spitale consilierilor judeţeni. „Am dat în judecată  Consiliul Judeţean, bineînţeles, ca să ne asigurăm locul de muncă. Am depus 34 de dosare la Tribunalul Botoşani şi cel mai probabil mâine vom primi o hotărâre. Mergem până la capăt”, a declarat Florian Petru, vicepreşedintele Sindicatului Atitudinea. În primă fază 66 de salariaţi au semnat constestaţia adresată către CJ, însă în instanţă s-au prezentat mai puţini, adică 54 de reclamanţi. Peste 10 dintre aceştia au renunţat să meargă mai departe în lupta pentru păstrarea locurilor de muncă din motive proprii. Angajaţii sunt reprezentaţi la bară de un avocat, în persoana lui Marian Simion, fiul procurorului Aurel Simion. (E.Ş.)
CITEŞTE ŞI:
 Proces pregătit CJ-ului: vor fi termene de o să ne expire şi buletinul