Consilierii din PP DD daţi afară din partid prin vot liber şi democratic
Reprezentanţii partidului OTV-ist de la Botoşani au emis un comunicat de presă prin care anunţă în mod oficial excluderea celor trei membri cu funcţie în urma şedinţei care a avut loc ieri, 8 august 2013 în cadrul Biroului Permanent Judeţean al PP DD. Redăm comunicatul în integralitate:
„La data de 8 august 2013, membrii Biroului Permanent Județean al PP-DD Botoșani, prin vot liber și democratic, au hotărât excluderea din partid a unor membri ai organizației.
Cu majoritatea voturilor valabil exprimate, BPJ al PP-DD Botoșani a hotărât excluderea din partid a domnilor Mihai Anițulesei (vicepreședinte al BPJ Botoșani și consilier județean), Liviu Petru Viziteu (membru al BPJ Botoșani și președinte al Organizației Municipale a PP-DD Dorohoi) și Marius Cristescu (vicepreședinte al BPJ Botoșani și consilier municipal).
Aceștia au săvârșit fapte care contravin statutului PP-DD, iar prin comportamentul și acțiunile lor au adus prejudicii partidului. Propunerile privind excluderea celor mai sus menționați au fost înaintate Biroului Național de Coordonare al PP-DD, pentru validare.
În cadrul aceleași ședințe din 8 august 2013, Biroul Permanent Județean al PP-DD Botoșani a hotărât dizolvarea Biroului Executiv Local al PP-DD Dorohoi și numirea unui președinte interimar”, se arată în comunicat. CITEŞTE:
„Decapitare” de consilieri la PP DD: se pregătesc procese – DOCUMENT