Mai multe evenimente religioase vor avea loc în parohiile din Botoșani.
Potrivit doxologia.ro, în perioada 13-18 noiembrie, în Arhiepiscopia Iașilor vor avea loc următoarele evenimente:
Protopopiatele Dorohoi şi Hârlău organizează astăzi consfătuirile lunare cu preoţii.
Biroul de asistență socială al Centrului eparhial Iaşi organizează astăzi la Centrul Rezidențial pentru Vârstnici „Cuvioasa Nazaria”, de la Mănăstirea Văratec, întâlnirea anuală de lucru a asistenților sociali și coordonatorilor din domeniul social-filantropic din Arhiepiscopia Iașilor, eveniment prezidat de Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoșăneanul. În cadrul întâlnirii va avea loc o prezentare succintă a activităţii filantropice și pe domeniul asistenței sociale în Eparhia Iaşilor – situația actuală și o proiecție pentru perioada 2024-2027, iar monahia Filumena Păduraru va susţine o prelegere cu titlul: Asistența vârstnicilor – oportunități și provocări în viața Bisericii. Părintele Mihai Doroșincă va încerca în cadrul dezbaterilor să evidenţieze oportunitățile de finanțare pentru viitoarele activităţi social-filantropice ale Arhiepiscopiai Iaşilor.
În Protopopiatul 3 Iaşi se vor întruni astăzi trei cercuri pastorale:
- Parohia Suhuleț va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 1 „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, în cadrul căreia preotul Constantin Platon va susține conferința cu tema Realităţi şi provocări actuale privind pastoraţia şi sprijinirea persoanelor vârstnice;
- Parohia Horpaz 2 va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 4 – „Sfântul Evanghelist Ioan”, în cadrul căreia preotul Petru Ceobanu va susține conferința cu tema Despre cântarea religioasă în Sfânta Scriptură;
- Parohia Cogeasca va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 7 – „Sfântul Apostol Barnaba”, în cadrul căreia preotul Ioan Prelipcean va susține conferința cu tema Sfântul Andrei Cretanul.
În Protopopiatul Piatra Neamţ se vor întruni astăzi trei cercuri pastorale:
- Parohia Precista II din Piatra Neamț va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 1 „Sfântul Voievod Neagoe Basarab”, în cadrul căreia preotul Ioan Petrariu va susține o conferință pe tema anului omagial şi comemorativ 2023;
- Parohia Unghi va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 6 - „Sfinţii Ioachim și Ana”, în cadrul căreia preotul Andrei Savin va susține conferința cu tema Muzica bizantină - formatoare a cugetului bisericesc;
- Parohia Vaduri II va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 12 - „Sfântul Haralambie”, în cadrul căreia preotul Ploscaru Dorin va susține conferința cu tema Despre cântarea religioasă în Sfânta Scriptură.
Biserica Parohiei Guranda din Protopopiatul Botoșani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfântul Nicolae” – Trușești, în cadrul căreia preotul Florin Hălăucă va susține conferința cu tema Importanța cântării bisericești în cultul și misunea Bisericii Ortodoxe Române.
Parohia Tansa din Protopopiatul Hârlău va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 5 - „Sfântul Ioan Hozevitul”, în cadrul căreia preotul Andrei Florariu va susține conferința cu tema Azilul de bătrâni – o provocare nouă în pastorație.
Protopopiatele Piatra Neamţ, Târgu Neamţ şi Săveni organizează astăzi consfătuirile lunare cu preoţii. Temele de discuţie abordate în cadrul întâlnirilor vor fi:
- Imnografia – expresia poetică a învățăturii de credință;
- Dimensiunea vocaționala a cântărețului bisericesc, sinergia dintre altar și strană;
- „Dumnezeu da, Biserică nu!”: profilul religios al omului postmodern și repercusiunile acestuia asupra apartenenței eclesiale.
Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) - Filiala Iași organizează un spectacol caritabil care, dincolo de joc și voie bună, își propune să aducă bucurie copiilor din spitale. Artiști precum Ilie Caraș, Simona Mazăre, Florentina Vezătiu, Adrian Olaru, Gabriel Treteag, Cristinel Iordăchioaia și mulți alții vor cânta pentru o cauză nobilă. În cadrul acestui spectacol caritabil se va lansa Campania Moș Crăciun la copiii din spitale, prin intermediul căreia organizatorii îşi propun ca în preajma Crăciunului fiecare copil internat la Spitalul „Sfânta Maria” din Iași să primească câte un ursuleț de pluș.
Evenimentul va avea loc astăzi, de la ora 18.00, în Sala „Mihai Eminescu” din cadrul Grand Hotel Traian din Iași. Intrarea se va face pe bază de donații. Pentru mai multe detalii vă stă la dispoziție Gabriel-Andrei Timofte la numărul de telefon 0784.178.643.
Parohia Bălţaţi din Protopopiatul Hârlău va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 9 - „Sfântul Ierarh Nicolae”, în cadrul căreia preotul Mihai Petrovici va susține conferința cu tema Ioan Popescu Pasărea și statutul psaltului român la începutul secolului XX.
Parohia Voineşti II din Protopopiatul 3 Iaşi va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 5 - „Sfântul Iacov al lui Alfeu”, în cadrul căreia preotul Robert Cătălin Rotaru va susține conferința cu tema În vremurile din urmă, oamenii se vor mântui prin boli sau mucenicie.
Capela Penitenciarului Botoșani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfinţii Împărați Constantin și Elena” - Botoșani, în cadrul căreia preotul Vladimir Orlovschi va susține conferință cu tema Activități social-filantropice orientate către sprijinirea persoanelor vulnerabile.
Parohia „Sfinții Voievozi” din Târgu Neamț va găzdui întâlnirea a Cercului pastoral-misionar nr. 1, în cadrul căreia preotul Viorel Laiu va susține conferința cu tema Cântarea în biserică – reguli practice și precizări canonice.
Biserica Parohiei Cătămărăști Vale din Protopopiatul Botoșani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfântul Ilie” - Ipotești, în cadrul căreia preotul Vasile Lăzărescu va susține conferință cu tema Bătrânii rugători- modele pentru tineri.
Parohia Leţcani II din Protopopiatul 3 Iaşi va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 8 „Sfântul Matei”, în cadrul căreia preotul Narcis Răşcanu va susține conferință cu tema Reforma hrisantică în spațiul ortodox românesc (sec. XIX); Petru Emanuil Efesiu și predarea noii metode muzicale hrisantice în Școala de la Biserica „Sfântul Nicolae” - Șelari din București; transmiterea datelor reformei hrisantice la Iași.
Biserica „Sfântul Gheorghe” din Mlenăuți, Protopopiatul Darabani, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 3 - „Sfântul Mucenic Pantelimon”, în cadrul căreia preotul Andrei Silviu Grigore va susține conferința cu tema Rolul bătrânilor în Biserică.
Astăzi va avea loc Concursul eparhial de cunoaștere a Noului Testament: Scrisoarea de dragoste a lui Dumnezeu pentru oameni, ediția a V-a. Concursul este organizat de către Departamentul Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iaşilor în colaborare cu protopopiatele eparhiei. „Ce carte, Doamne, și ce învățăminte minunate în ea! Ce scriere înțeleaptă este Sfânta Scriptură, ce minunăție și câtă putere îi poate dărui ea omului. Parcă ar fi un adevărat monument închinat omului și firii omenești ce sălășluiește în univers, pe care sunt încrustate și prezentate în detaliu și pentru totdeauna toate cele petrecute de la creația Lui pe pământ. Și câte alte taine dezlegate și deschise înțelegerii noastre”, scria Feodor M. Dostoievski, referindu-se la Sfânta Scriptură pe care tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 -19 sunt invitaţi să o cunoască şi prin intermediul acestui concurs.