Conflict naţional Flutur – Câmpanu pe şefia deconcentratelor

 

Disputele judeţene dintre liderul PD-L şi cel al senatorilor independenţi a căpătat conotaţii naţionale. Ediţia de marţi a cotidianului “România Liberă” tratează pe larg conflictul dintre cei doi pe seama directorilor de servicii publice deconcentrate. În acesta se arată că Liviu Câmpanu a ameninţat  Guvernul Boc că, dacă nu ia în considerare calitatea de “profesionişti” a independenţilor, s-ar putea să nu mai susţină actualul Executiv. Se dezvăluie totodată şi ceva amănunte de la negocierile pentru posturile de şefi de direcţii judeţene. Astfel, Cătălin Flutur l-ar fi întrebat pe Liviu Câmpanu dacă are om bun pentru Direcţia de Sănătate Publică, pentru ca apoi să amîne orice numire de director independent pînă după 1 aprilie. În sprijinul senatorului de Botoşani a sărit şi viceliderul grupului independenţilor din Camera Deputaţilor, care nu este mulţumit de relaţia cu PD-L şi care, în consecinţă, crede că ar fi nimerită încheierea unui protocol de colaborare între independenţi şi democrat-liberali.