Câmpanu, atac la şefa CAS

 

După liderul judeţean al PD-L, senatorul independent Liviu Câmpanu a luat-o în vizor pe şefa Casei de Asigurări de Sănătate. Parlamentarul, care a practicat ani buni medicina de familie, este nemulţumit de faptul că Rodica Huţuleac a făcut publice anul trecut unele cîştiguri ale medicilor de familie. Ea nu a făcut nominalizări, dar a dat exemple de cabinete care ajung anual la venituri de circa 100.000 dolari. “Relaţia dintre medicii de familie şi CAS este una contractuală, iar una din clauzele respectivului contract este confidenţialitatea. Medicii de familie nu iau sporuri de confidenţialitate, dar angajaţii CAS da. Pe aceste considerente, dacă ceea ce am citit eu săptămâna trecută ar fi adevărat, d-na director general ar trebui să returneze Casei Naţionale de Asigurari de Sănătate suma pe care o primeşte ca spor de confidenţialitate”, a afirmat Liviu Câmpanu.

Rodica Hutuleac, director CAS Acesta crede că cifrele prezentate nu reprezintă realitatea şi de aceea îi cere medicului din fruntea CAS să îşi ceară scuze. “Poate, d-na director a terminat facultatea de preşedinte-director general al CAS, nefiind niciodată medic de familie şi neînţelegând care este diferenţa între venitul medicului şi venitul cabinetului. Vă doresc o primăvară deşteaptă d-nă director”, a mai spus Liviu Câmpanu. Înainte de a deveni parlamentar acesta a avut inclusiv proces cu CAS pe seama refuzului de a i se plăti anumite servicii, pe care l-a cîştigat după ce a dobîndit calitatea de demnitar.