S-a bătut cu un coleg de cameră, dar a dat peste alte probleme din cauza acestui fapt.
Este povestea unui deținut care a fost sancționat disciplinar din cauză că s-a izbit în supraveghetor. El a depus contestație la Judecătoria Botoșani fiind nemulțumit de decizie și astfel a povestit în fața instanței exact cum s-a întâmplat.
„Am avut un conflict cu colegul meu și ne-am lovit reciproc. Menționez că ne aflam în camera de detenție. În momentul când am ieșit după colegul meu să-l prind, m-am izbit din greșeală de supraveghetor. Mi s-a întocmit raport din cauza aceasta.”,
a povestit persoana privată de libertate
El a precizat că supraveghetorul nu a încercat să-i despartă ci doar se afla întâmplător în locul respectiv.
Bărbatul a cerut ca la termenul următor să fie citat un coleg de-al său pentru a dovedi că nu s-a izbit intenționat în supraveghetor.