Conflict de la un teren şi nişte vite

O ceartă de la nişte pământ şi câteva vite a degenerat  într-un conflict sângeros. Un bărbat a fost umplut de sânge după o încăierare cu un sătean.

 

S-a întâmplat la Păltiniş, acolo unde un cetăţean nemulţumit că vitele unui consătean i-ar fi intrat pe terenul său, ar fi decis să îşi facă singur dreptate. 
„Felicitări Jenica pentru fapta comisă în plina strada mâine se duce la Sfânta Biserica și se închina ca un creștin evlavios poate fi numit om cel care face așa ceva semenului sau chiar dacă ar fi făcut o paguba însă Jan face paguba”, a anunţat incidentul un ales local din comună.
Bărbatul bătut ar fi ajuns la Spitalul Municipal Dorohoi.

Din nefericire, se întâmplă tot mai des să se ajungă la asemenea fapte de la probleme cel puțin aparent minore, carec pot fi rezolvate pe cale amiabilă dacă ambele părți și-ar dori cu adevărat acest lucru și nu să se bată.