Condică digitală la o primărie din Botoșani, angajații vin la serviciu pe bază de... amprentă – VIDEO & FOTOGALERIE

Tehnologia avansează se pare mai degrabă la primării cu pretenții mai mici decât municipiul reședință de județ.

 

În orașul Ștefănești spre exemplu, accesul în instituție pentru funcționari este făcut în sistem digital.

În urmă cu doi ani aproximativ, primarul Florin Buțura a efectuat această investiție prin care a înlocuit clasica condică cu sistemul digital de recunoaștere a identității salariaților.

 

 

Aceștia, când ajung dimineața la serviciu își lipsesc degetul mare de aparatul care le permite accesul în interior. De asemenea este consemnată și data venirii la serviciu, în sistem electronic.

 

„Dacă pui alt deget, nu-l recunoaște. Am făcut investiția din fonduri proprii, nu e foarte scump. La început am întâmpinat reticență din partea salariaților dar i-am convins să semneze că sunt de acord cu amprentarea”,

Florin Buțura, primarul orașului Ștefănești

 

În extrem de multe instituții publice de la Botoșani încă funcționează condica de la intrare unde semnează salariații atât la venire cât și la plecare.